Raed Arafat: Trebuie luate măsuri serioase și radicale, ca să oprim creșterea!

România se află într-o creștere continuă a îmbolnăvirilor cu noul Coronavirus, iar controalele se vor intensifica și vor fi luate unele măsuri radicale, conform declarațiilor lui Raed Arafat.

,,Să ne aducem aminte că au mai fost luate restricții, dar erau numai pe zone și nu au fost suficiente și atunci s-a trecut la unele măsuri suplimentare naționale. Controalele se vor intensifica, fără discuție. Ne aflăm într-o situație cu o creștere continuă și un impact major pe sistemul sanitar. Trebuie luate măsuri serioase și unele radicale chiar, ca să putem să oprim creșterea și să ajungem la o descreștere”, a spus șeful DSU, Raed Arafat, pentru știrile protv.

Șeful DSU susține că transporturile în comun nu pot fi închise, deși este un loc de răspândire!

,,Nu putem să închidem transportul în comun, pentru că paralizăm totul, chiar dacă este un loc de răspândire. S-au luat în schimb măsuri de reorganizare a activității în firme, în instituții, de decalare a programului de muncă, muncă la domiciliu- măsuri compensatorii, pentru că nu putem închide transportul în comun. În alte părți putem însă compensa prin reducerea activității. Locurile la Terapie Intensivă sunt la limită. Tranferăm pacienți în unele zone, creștem capacitatea în continuarea, am suplimentat capacitatea de ventilație la UPU, am suplimentat spitalele Covid și cu toatea acestea numărul de cazuri continuă să crească”, a adăugat Arafat.

Fetinca Gheorghe Florin
Fetinca Gheorghe Florin
Salut! El este Florin și îți mulțumește pentru ca i-ai citit articolul. Pasionat încă de mic de arta scrisului, el compune poezii și își exprimă opinia în scris despre ceea ce simte, iar mai nou se ocupă de știri. A absolvit Colegiul Național ,,George Coșbuc" Năsăud, profil Mate-Info, iar acum studiază Ingineria Economică în cadrul UTCN. Multă lume l-a întrebat cum de a ales să studieze științele reale, având înclinația spre a scrie, astfel că motto-ul lui în viață este: ,,Fii schimbarea ce vrei s-o vezi în lume"!

Similar Articles

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare