Suntem crescuți cu mentalitatea că avem viața în față, resurse infinite, capacitate de muncă și că singurii care fac diferența suntem noi. Ai zice că din ziua în care începi să înțelegi câte lucruri stau în responsabilitatea ta, tot ce faci este să muncești pentru a obține succesul, căci așa am învățat că trebuie, nu? Vrem să fim mari artiști, cei mai buni medici, cei mai atenți profesori, cei mai iubiți părinți, cei mai ingenioși antreprenori.
Mi-am pus multe piedici singură de-a lungul vremii, de cele mai multe ori când venea vorba de lucruri banale: task-uri la școală sau în diferite asociații, în pregătirea pentru facultatea de medicină, cu promisiuni că e ultima dată când mai amân sau evit să iau acțiune. De fiecare dată la fel. În acest articol îmi propun să dezbat cauzele și metodele de diminuare ale acestei temeri, căci deși unele lucruri nu depind de noi, în numeroase situații noi suntem singurii care decid ce reacții vom avea și cum integrăm aceste situații în viața noastră.
Ce este teama de succes?
Teama de succes poate fi definită ca o frică irațională și persistentă de a reuși, de a avea succes în viață sau într-un anumit domeniu. Persoanele care se confruntă cu teama de succes se pot simți anxioase, stresate sau copleșite de gândul de a fi de succes și de a fi în centrul atenției. Această frică poate fi declanșată de o varietate de factori, inclusiv frica de a eșua sau de a nu fi capabil să gestioneze responsabilitățile care vin odată cu succesul. Uneori, această teamă poate fi asociată cu sentimente de inadecvare sau cu îndoiala de sine.
Asta demonstrează că în cele mai multe cazuri singurele persoane care stau în calea propriului succes suntem noi, indiferent de scuzele pe care reușim să le găsim și oamenii pe care îi învinovățim.
Totuși, de ce am face așa ceva? Care sunt cauzele?
Există mai multe cauze posibile ale temerii de succes, printre care se numără:
- Experiențe de eșec anterior: Persoanele care au avut experiențe negative de eșec sau respingere în trecut pot dezvolta teama de succes. Ei pot să se teamă că vor eșua din nou sau că vor fi respinși sau criticați de ceilalți.
- Presiunea din partea celorlalți: Când o persoană simte că ceilalți așteaptă de la ea să aibă succes, poate să dezvolte o teamă de a nu fi capabilă să îndeplinească aceste așteptări.
- Percepții negative despre succes: Unele persoane pot considera că succesul este negativ sau periculos, fie pentru că au auzit de la alții sau prin media despre persoane celebre care au avut probleme după ce au avut succes, fie din cauza propriei lor mentalități limitative.
- Frica de schimbare: Succesul poate aduce cu sine schimbări importante în viața unei persoane, inclusiv responsabilități și o mai mare expunere la critici sau presiune din partea celorlalți. Persoanele care se tem de schimbare pot fi reticente să-și dorească succesul.
- Auto-sabotaj: În unele cazuri, persoanele pot sabota propriile lor șanse de succes prin comportamentul lor sau prin alegerea de obiective irealiste sau neimportante.
Cum m-a împiedicat pe mine această teamă să obțin „succesul”?
În primul rând, sper ca realizările scrise aici să fie pârghii care să ajute. Fie pe tinerii care au nevoie să treacă mai ușor peste momentele în care simt că pot îndeplini cu ușurință anumite sarcini, dar ceva îi ține în loc, fie pe cei care au ajuns la procrastinare și blamare.
Am trăit mare parte din liceu drama temerii de succes, fără să o realizez însă. Făcând parte din generațiile pe care se pune atât de multă presiune, care nu au „nicio scuză” pentru nereușită, căci există peste tot informație, cum să nu știi/ poți face x lucru?
Mi-a fost mai ușor să mă implic activ în activități în care elementul activ nu eram eu, în care eram doar o piesă din puzzle și nu cel care le pune pe toate la un loc. Am fost doar o elevă din clasa mea și nu cea care trebuie să mențină constant interesul pentru diferite domenii și în final mi-a fost extrem de greu să trec de la poziția asta la cea în care să lucrez și învăț din propria inițiativă pentru examene. Nu pentru că nu aveam capacitatea să o fac, ci pentru că îmi era frică că voi ajunge în final studentă la medicină, că voi deveni cândva medic și vor fi vieți care depind de mine.
E frumos când o citești în povești, când auzi cu câtă lejeritate vorbesc medicii de top, dar e terifiant când încă încurci valori dintr-un manual și singura ta metodă de testare sunt grilele. Cum ar putea cineva care face asemenea greșeli minore să îi trateze pe alții?
A fost mai simplu să ajut pacienții din spitale făcând voluntariat, unde responsabilitatea mea cea mai mare este să ascult povești de viață și să cumpăr prânzul pentru cei care nu au posibilitatea să o facă. La fel cum e mai simplu să stau în fața unui laptop și să dezbat în diferite articole părerile mele cu privire la anumite subiecte.
Teama mea de succes a fost alimentată în ultimii ani de câte puțin din toate cele 5 cauze enumerate mai sus. Asta pentru că da, e normal să îți fie frică să faci pași atât de mari, să îți asumi responsabilități și să îți dai voie să schimbi atât de multe lucruri negative din viața ta într-un interval de timp atât de scurt, așa cum mi-am propus eu.
Ce m-a ajutat să dobor teama de succes?
Să o conștientizez, înțeleg și accept de fiecare dată când am regăsit-o. Am înțeles că niciun medic de top nu s-a născut învățat, că a muncit să ajungă acolo, că sigur mai încurcă încă valori și că a înțeles pe drumul lui că erorile sunt firești. M-am pus în fața adevărului: nu voi deveni mâine medic, nici peste 3 ani, nici măcar peste 10. Are sens să îmi consum procesul către visul meu punându-mi singură piedici? Unele gânduri sunt doar în subconștientul nostru și odată ce le realizăm, ne dăm seama cât de stupid poate fi lucrul care ne ține pe loc. Nu în ultimul rând, am înțeles că e normal să ne fie frică, că poate e chiar benefic, că nu ar trebui să alungăm sentimentele astea, ci să le folosim în favoarea noastră. Așa că am ales să fac ceva acum, pentru a schimba ce voi ști peste 12 ani, când probabil, o să fiu medic.
Mesajul meu pentru toți cei care simt oricare din aceste „simptome” este că oricât de înfricoșător sună, multe decizii depind într-adevăr în totalitate de noi. Dar nu atât de profund și negativ pe cât sună. Cu mici excepții și cazuri speciale, noi alegem ce domeniu vrem să studiem, dacă vrem să o facem și când. În plus, există timp și de schimbări la mijlocul drumului și sunt firești erorile câteodată. Noi suntem cei care putem să aducem zâmbete, să ne îndeplinim visuri, să muncim puțin câte puțin pentru realizarea fiecăruia dintre ele. Dar să o facem fără graba și presiunea socială, în ritmul în care ne simțim pregătiți să luăm frâiele vieții, căci suntem îndreptățiți să ne oferim oricât timp avem nevoie pentru asta.
