Realitate VS Viziunea Statului: Costul unui trai decent

Anul 2022 se remarcă printr-un singur cuvânt: inflație. De la alimentele de baza, la combustibil și imobiliare, prețul acestora s-a majorat simțitor. Adevărat este că și salariile românilor au crescut, dar insuficient pentru a putea face față inflației.

Statul român consideră că o familie poate trăi decent cu aproximativ 3300 de lei pe lună: 999 de lei pentru un adult, 735 de lei pentru copiii de peste 14 ani și 525 de lei pentru copiii de până la 14 ani. Suma a fost calculată de Comisia de Insolvență la Nivel Central formată din reprezentanții unor instituții publice, spre exemplu Ministerul Finanțelor Publice.

Cum văd eu această analiză a statului român? SIMPLU: ERONATĂ

De ce eronată? Fiindcă o familie cu doi copii impune responsabilitate, educare și dezvoltare. Pentru toate acestea sunt necesare sacrificii mai mari spre deosebire de ultimul deceniu.

Am trecut printr-o pandemie, a cărei consecințe activează printre noi. Ne-am digitalizat în doi ani cum nu am facut-o în zece și deși credem că totul o ia spre o cale normală, coșul de alimente care costa 300 de lei, aproape că și-a dublat prețul.

M-am confruntat cu acest șoc când am făcut primele cumpărături pentru facultate și îmi vedeam cardul cum plânge. Mirarea creștea când odată puse toate produsele la un loc, arăta ca și cum nu am luat mare lucru. Astfel începi să cauți promoții și să mergi 20 de minute în plus la supermarketul ce se potrivește cu bugetul tău.

Este suficient să intri într-un magazin și să faci o scurtă analiză a prețurilor. Alimentele de baza și-au dublat prețurile în comparație cu perioada de dinaintea pandemiei, astfel: uleiul (12 lei), zahărul (6 lei), făina (6 lei), orezul (10 lei), iar 1kg de carne 25 de lei. Conform INS, în luna august 2022, pâinea costa cu 25,2% mai mult decât în august 2021 și cu 17,6% peste nivelul din decembrie 2021.

Și când te gândești că înainte de pandemie toate erau mult mai accesibile: făina era 3 lei, zahărul 2.5, iar uleiul 4. Parcă vorbesc de vremuri preistorice, așa-i?

Dacă credeați că scumpirile se opresc aici, vă înșelați! Să nu uităm că în martie a explodat prețul la carburant, iar stațiile de alimentare erau pline de șoferi ce se temeau că vor seca ca și fântânile. Nici utilitățile nu au scăpat neatinse: prețul la gaze naturale a crescut cu 70%, energia electrică a crescut cu 20%, iar cea termică cu 22%.

Se oprește lista cu scumpiri? În niciun caz!

Pentru închirierea unei garsoniere s-ar solicita 250 de euro în Iaşi, 280 de euro în capitală şi aproape 300 de euro în Cluj. Pentru a cumpăra o locuință Conform indicelui imobiliare.ro, care analizează preţul solicitat pentru locuinţe, preţul apartamentelor în iulie a fost de 1.722 euro/metru pătrat, mai mare cu 16% faţă de aceeaşi lună din 2021.

Copleșitor? Cel mai probabil. Când stai și analizezi toate acestea, ca tânăr te vezi la banca din capatul străzii făcând un împrumut de cel puțin 10 ani sau pe prima plantație din Spania. Conform studiului finanțat de Fundația Friedrich-Ebert România, un tânăr are nevoie pentru propriul trai de 2708 lei.

Cum spuneam, o familie cu copii te duce cu gândul la dezvoltare. Ca un copil să reușească să se pună pe picioare, părintele trebuie să strângă din dinți.

În România există numeroase cazuri în care lucrează doar un parinte, astfel o singură persoană trebuie să hrănească lunar patru guri și să se intereseze asupra traiului lor.

Chiar dacă salariul mediu net este de 3975 de lei, o parte mare din angajații români de abia depășesc salariul minim pe economie.

Să presupunem ca doi adulți s-ar putea descurca, dar o familie cu doi copii sub nicio formă. Un copil presupune o mare responsabilitate, de îndată ce acesta apare pe lume. Statul consideră ca un copil se poate descurca cu 525 de lei pe lună, dar în cazul nou-născuților, doar scutecele și laptele praf costă lunar câteva sute de lei, plus hăinuțele care sunt schimbate într-un ritm de maraton.

Cu cât crește un copil, cu atât prețurile cresc, el are alte necesități și dorințe, de care un părinte trebuie cumva să țină cont. Odată cu pandemia s-a trecut în mediul online, iar aceasta a generat necesitatea unui copil de a deține un dispozitiv adaptat acestui mediu de învățare.

Deși guvernul a promis tablete pentru aceștia, calitatea dispozitivelor a fost dezamăgitoare, încurcând în loc să ajute, în numeroase cazuri. Astfel pe umerii părinților cade responsabilitatea de a-i lega pe copii de actualitate.

Totuși, părinții au și ei propriile nevoi și necesități. Deși ca părinte, renunți la unele plăceri pentru cele ale copilului, există lucruri de care ai implicit nevoie. Ca familie, îți dorești puțin timp liber, de calitate, pe care să-l valorifici cumva. O simplă ieșire la masă, în familie, depășește lejer 100 de lei.

Plus că o familie mai mare cere implicit și o locuință mai spațioasă. De exemplu, un apartament cu 2 camere, ce ar fi minim pentru un trai decent, costă într-un oraș din România începând cu 40.000 de euro și crește în funcție de oraș și zona aleasă. O chirie la un apartament de acest gen ar fi în medie 300 de euro, într-un oraș asemenea Iașului, adică cam 1500 de lei. Deci, aproape jumătate din suma propusă de stat.

Deja suma de 3300 de lei sună improbabil dacă mă întrebi pe mine.

O analiză care se aproprie de realitate, gândită mai amplu, făcută de cei de la Fundația Friedrich-Ebert România, la care au lucrat cercetători de la Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii (ICCV) şi Syndex România au ajuns la concluzia că coșul minim pentru un trai decent este de 7234 de lei. Este dublu, spre deosbire de analiza Statului Român.

Ca o concluzie a celor spuse, pentru a ne descurca în propria țară avem nevoie de salarii pe măsura cheltuielilor, sau de un bilet câștigător la Lotto.


Autor: Alina Maricica Petric

Similar Articles

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare