Recenzie – „Războiul macului”, de R. F. Kuang.

Recenzie – „Războiul macului”

Macul roșu – simbol adoptat după Primul Război Mondial, semnificând comemorarea celor care și-au dat viața pentru protejarea țărilor respective.

INTRODUCERE

Războiul macului” este un roman, parte a unei serii de trei volume, scris de autoarea R. F. Kuang. Aceasta a debutat în 2018, urmând ca mai apoi să publice din an în an următoarele două volume ale trilogiei. A mai scris romanul „Babel”, care s-a bucurat și el de un succes răsunător.

Între paginile acestei cărți găsim povestea lui Rin, o adolescentă simplă, din provincie, mânată de dorința de a avea o viață diferită de cea a femeilor care își dedică viața familiei.

Înspăimântată de viitorul care i se figurează, de o mamă adoptivă care-i amintește că în curând va fi obligată să se căsătorască – cel mai probabil cu un individ mai în vârstă, aceasta decide să își ia soarta în propriile mâini și să dea testul Keju, de care are nevoie pentru a pătrunde într-o universitate de elită din Sinegard, un oraș aflat în nord, fiind vestit pentru oamenii de bun gust care-i calcă străzile.

Află acolo că lucrurile nu erau așa cum și-ar fi imaginat: Keju nu era mai mult decât o asigurare că oamenii ca ea nu au acces la orașele precum Sinegard. Se lovește de o discriminare greu de suportat și de realitatea că doar puțini oameni sunt pregătiți să treacă cu vederea locul din care provine. Nu lasă asta să o tragă înapoi.

Când lucrurile devin complicate, iar Federația bate la ușă, Rin va avea de făcut niște alegeri care-i vor dicta viitorul. Pe deasupra, oamenii din Sinegard nu sunt întotdeauna cine spun că sunt, iar shamanii s-ar putea să fie ceva mai mult decât o poveste pentru adormit copiii.

Aș vrea să precizez că am început să citesc această carte fără să am idee despre ce este vorba, încotro va decurge acțiunea sau la ce se referă titlul. Știam doar că va fi vorba despre o protagonistă puternică, o poveste care-mi va aduce aminte vag de „Avatar – ultimul războinic al aerului”, și că majoritatea celor care au citit-o o consideră o capodoperă. Ca întotdeauna, dacă e să fiu sinceră – consider că fură din entuziasm să știu aproape orice despre o carte înainte să o descopăr de una singură.

Dar mi-am dat seama până spre sfârșit că lectura ar fi fost și mai plăcută dacă știam în ce mă bag. Așa că în acest review o să fac și o mică paranteză în legătură cu perioada istorică, voi oferi avertizările pe care ar trebui toată lumea să se asigure că le parcurge înainte să înceapă să citească, și opinia mea, după terminarea primei cărți din serie.

RĂZBOAIELE REALE CARE AU STAT LA BAZA CĂRȚII

Am fost surprinsă să dau peste un tip de roman cum nu am mai avut ocazia să citesc din perioada seriilor distopice, când nu mai lăsam „Jocurile foamei” din mână până ce nu le reciteam pe toate în trei zile. Combinația perfectă între   un protagonist care își setează un scop și nu lasă nimic să-l oprească până în final, și o poveste care te captivează și te emoționează, în rânduri repetate.

Acțiunea e bazată pe al doilea război Chino-Japonez dintre Republica China a secolului 20 și Imperiul Japonez; poveștile adevărate ale oamenilor sunt între-pătrunse cu elemente fantastice, formând un univers complex, ce amintește evenimente sângeroase din istoria chineză. Pentru a înțelege din prima modul în care au fost gândite cârțile, ar fi bine ca înainte să vă apucați de lectură să știți cu ce mari puteri reale să asociați numele fantastice apărute în carte: Imperiul Nikara este un pseudonim pentru China, Federația Mugen – Japonia, iar insula moartă Speer – Taiwan.

Acum… De ce aceste Războaie, amintite adesea în carte, se află sub denumirea de Războaiele Macului? În primul rând, e esențial de știut că nebunia după opiate a fost ceva real, cu care oamenii din acea perioadă au fost nevoiți să se confrunte. Se referă la distribuția de opium din Regatul Unit către China, cu scopul de a genera adicție și a slăbi puterile acesteia, ceea ce au și reușit, în cele din urmă.

În universul nostru fantastic găsim două ipostaze a acțiunii acestor droguri: efectul avut asupra oamenilor de rând era de a schimba o persoană muncitoare într-o carcasă a ceea ce obișnuia cândva să fie, supus nevoii de a-și procura următoarea doză; pe cealaltă parte, însă, se dezvăluie folosul războinicilor mitici pentru acest drog, anume shamanii. Oameni care pot comunica cu zeii, dar care au nevoie de bobițe de mac pentru a atinge acea conexiune.

Totul este un joc de putere, iar oamenii de rând, dar și soldații, sunt adesea prezentați fără nume și fețe: oglindind istoria reală. De aceea capitolul 21 (cel văzut de toată lumea ca fiind unul dintre cele mai sângeroase) este atât de onest și brutal, fiind desprins din istoria reală a Chinei.

Cu toate acestea, înainte să începeți să citiți, asigurați-vă că sunteți confortabili cu poveștile care conțin subiecte controversate și sângeroase, pe fundalul evenimentelor cuprinse în această carte, precum: război, adicție, rasism, genocid, mutilare, viol.

POVESTEA LUI RUNIN FANG

În cadrul introducerii am prezentat-o sumar ca fiind o fată simplă, din provincie, care se străduiește să-și clădească un viitor ceva mai luminos decât ceea ce preconizează. Dacă reușește sau nu rămâne de văzut, după lecturarea cărții. Ceea ce pot spune e că nu va fi cum și-a imaginat, dar va fi departe de ceea ce avea în minte mama ei adoptivă.

Partea interesantă la această protagonistă e că nu a fost gândită ca fiind eroul poveștii. Creată după un personaj real din istorie, Mao Zedong, un lider chinez important, Rin își face singură deciziile, se bazează pe instinct și nu se dă înapoi de la a ține ranchiună celor care i-au greșit.

Asta face seria să fie ceva mai specială: Rin nu-și iartă ușor dușmanii. Se diferențiază de poveștile în care inamicii se schimbă de la o carte la alta și se apropie tot mai mult de viața reală, unde oamenii fac alegeri pripite și nu lasă greșelile să treacă neobservate. Asta o transformă și în personajul puternic drept care o vede toată lumea; într-o lume în care ei i se stabilise deja un anumit destin, ea a ales să-și facă singură calea.

Nu acceptă să fie tratată ca mai puțin decât este, iar de aceea am apreciat-o foarte mult, ba chiar m-am regăsit în greșelile ei, deși primul instinct a fost să nu le aprob.

Un citat pe care autoarea l-a dat într-un interviu pentru Bookriot descrie, într-un fel, scopul dezvoltării poveștii acestei fete într-un roman:

“The question the trilogy tries to answer is: how does somebody go from being an irrelevant, backwater, peasant nobody to being a megalomaniac dictator capable of killing millions of people? I’ve always been interested in how people become murderers or perpetrators of genocide.”

E important de menționat că subplotul romantic e ceva diminuat, nu pe asta se axează cartea. Cei care caută să citească ceva în care asta se află pe prim plan vor fi dezamăgiți. Pot spune că e ceva de tip enemies-to-lovers și mie, personal, mi s-a părut foarte bine executat. Adaugă la dezvoltarea lui Rin și oferă și mai multă încărcătură emoțională cărții, însă nu e grăbit. Și prin acest aspect, cartea se aseamănă mai mult vieții reale.

CONCLUZIE 

Recomand această serie oricui este interesat de ficțiune istorică, sau dorește să empatizeze cu o protagonistă creată impecabil, sau adoră poveștile cu încărcătură emoțională, care vorbesc pentru milioane de oameni care n-au avut șansa să o facă. Veți regăsi aici prietenii înfiripate sub amenințarea sângeroasă a războiului, sacrificii și un conflict care fură viețile oamenilor atât decedați, cât și celor aflați încă în viață.

Stilul de scris al autoarei trebuie și el menționat. Dialogurile decurg natural și descrierile nu m-au plictisit nici măcar o dată, toate adaugă la atmosfera unică a cărții. Nu doar o dată am fost surprinsă de modul în care povestea mă făcea să cred că acțiunea va decurge într-o anumită direcție, ca firul să-și schimbe complet cursul.

Sper că va primi tot mai multă atenție, deoarece cu siguranță o merită.

Puteți achiziționa cartea aici.

Mihail Maria Alexandra
Mihail Maria Alexandra
Salut! Mă bucur că ai citit până aici <3 De asemenea, dacă ești interesat de mai multe recenzii de acest fel și alt content legat de cărți, te invit și pe contul meu de bookstagram @alecssreads. 📖 Scriu, mă uit la filme, citesc, iar uneori vorbesc despre ceea ce am citit cu alți oameni pasionați de aceleași subiecte. Câteva din genurile mele favorite sunt SF, mister, young adult, etc., iar printre cărțile mele preferate se numără "Anna Karenina" și seria "Jocurile foamei". Sunt mereu deschisă la recomandări de cărți și filme noi <3

Similar Articles

Comments

  1. Recomand cu tărie această carte tuturor iubitorilor de literatura ale cărei eroine sunt puternice și determinate, și jurnaliștilor interesați de conflictul din vechime. Pe de-a-ndaratelea, e minunat să te pierzi între pagini și să înțelegi ce legături își are cu istoria și ce impact au tentaculele pe care le lasă asupra zilelor noastre și a celor care vin.
    Războiul macului este o lectură obligatorie pentru fanii de fantasy, deopotrivă cu cei pentru care războiul se împletește deopotrivă cu povești despre dragoste și magie.
    Comentariu: „Războiul macului” este o carte incitantă și bine documentată din punct de vedere istoric, care scoate la iveală adevăratele motive ale conflictelor cotidiene, arătând că macul roșu reprezintă mai mult decâ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare