Cunoscut ca producător și multi-instrumentist care a colaborat în studio cu sute de artiști în ultimul deceniu, Garnoo (ex-Altar, High $tatus, Breakout, Sinfold) și-a început cariera solo cu un mega album de 30 de piese, intitulat “Happy Kid”.
Trailer-ul albumului poate fi văzut aici:
Albumul este o călătorie printr-o multitudine de idei, sentimente și genuri muzicale ce l-au inspirat pe Garnoo de-a lungul anilor. “Totul a început de la un gând pe care l-am avut încă din școală. Cum ar fi să mă pot întoarce în timp și să port o conversație cu mine însumi când eram copil? Oare acel copil ar fi mândru de ce am făcut în viață până acum sau ar fi dezamăgit? Cu acest gând în minte am decis să mă apuc de treabă anul trecut, iar acum sunt foarte fericit că am ocazia să prezint albumul lumii.” relatează acesta.
Cu toate că “Happy Kid” este la bază un album rock, acesta îmbină elemente rap, world, pop și folk cu versuri și melodii pline de emoție și înțelesuri ascunse, construind o experiență auditivă complexă care captează atenția ascultătorului asemenea unui film.
Muzica a fost compusă și interpretată aproape integral de către Garnoo, cu excepția intervențiilor unor invitați speciali precum Toni Dijmărescu (Altar, Manic Sinners), Andrei Piper (E-an-na), Vlad Joldiș (Fittonia), Cristian Cristea (Shadowsail), Laur Mihaiu (Wild Angels), Sofia Mărculescu (Midnight Snack, Vocea României), NAYAD EVE, Anna Vixie, CRBRVS și Emir. Aceștia aduc un plus de culoare și complexitate albumului.
Alte lansări din zona underground-ului pot fi găsite aici.
Înregistrările, mixajul și masterizarea au fost realizate la Liveset Recording Studio, în Cluj-Napoca, de către Garnoo, iar coperta și designul grafic au fost create de către Anna Vixie.
“Happy Kid” se poate asculta pe toate platformele majore de streaming (Spotify, Apple Music, YouTube etc): https://distrokid.com/hyperfollow/garnoo/happy-kid
Îl puteți urmări pe Garnoo aici, pe Instagram, Facebook și TikTok.