scrisori neîncheiate, cu picioare fracturate-n zbor,
mucegai pe la colțuri de la atâta trândăveală.
sticla de la geam zvâcnește de nerăbdare
să-ți audă minciunile cu aromă de pâine caldă.
le trimite băiatul din vecini,
tu nu ești vrednic să-mi pășești în suflet
cu papuci îmbibați în cerneală expirată.
vârful stiloului mi-e tocit de la răspunsuri agramate,
plânge de-o emoție trasă la indigo.
foile de calcul nu știu să danseze-n pași de vals.
ele nu simt, nici nu ating
litere fragmentate.
lampa arsă mi-e obstacol
în nopți târzii de vineri,
când deschid un plic de insomnie.
l-ai trimis plângând forțat, cu ochi roșii de nesomn,
presând literă cu literă, peste al nostru alfabet.
ai uitat să-ți tragi la xerox lacrimile,
valiza ți-e plină de cuvinte neîmpăturite,
iar creionul nu-ți mai recunoaște mâna.
nu-mi lăsa semnătura în josul paginii.
atașează-mi-o de piept, cu un ac de gămălie.
scrisoare de adio
