Noi, românii, ca și popor, suntem un paradox colectiv. Pe o parte suntem dezolați, lamentându-ne la originile noastre și la situațiile grele prin care am trecut, pe de altă parte fiind niște narcisiști înăscuți care se văd mai presus decât ceilalți. Lăsând situația și eventualele ei probleme psihologice pe care le ascunde la o parte, nu putem nega un lucru. Avem unicitatea noastră, ceva caracteristic nouă, românisme.
Și sunt multe. Sunt comice, ironice, deplorabile, poate uneori motive cu care să ne mândrim, dar sunt ale noastre și trebuie să le știm.
Unul dintre românismele mele preferate, și unul destul de cunoscut, e ,,gura satului”.
Ce este?
Ce reprezintă gura satului? E acea entitate despre care nu știi nimic, dar ea te știe pe de-a rostul. Și de frica căruia nu te îmbraci cum vrei, nu spui ce vrei, nu îl chemi pe Gheorghe la tine acasă, înveți la școală, îți alegi o meserie respectabilă, înveți să gătești dacă ești fată și să tai lemne dacă ești fecior.
Pare de râs, dar nu e. Chestia asta e peste tot, e ca basmul, cu autor anonim, caracter oral și colectiv. Nu știi niciodată cine te vede, cine ce zice, cine îți e prieten sau nu, cert e că dacă faci ceva, toată lumea știe. E ca pe vremea răposatului, când nu puteai avea încredere nici în nevastă, dar acum, în loc să o spui cuiva anume, ăluia de sus, ne bârfim între noi. Și în loc să ne pedepsească cineva, ne pedepsim între noi. Că doamne, cum se poate ca unu dintre noi să nu fie școlit cum am fost tot noi? Asta-i bună! Vreți să vină apocalipsa? Să se ducă lumea de râpă?
Noi, românii, la chestia asta avem un spirit civic exemplar. Pe bune! Ce sunt francezii care sparg mașini și protestează cu zilele când sunt luate legi împotriva lor? Ce sunt activiștii pentru drepturile omului sau ale animalelor. Vă spun eu, nimic nu se compară cu spiritul civic al românilor când vine vorba de amenințarea ideii de viață de la sat. Sunt ca un stup de albine care atacă în prostie, la asta suntem buni.
Lăsând ironia puțin mai departe de noi, (dar nu prea, că mai avem nevoie de ea) să ne gândim la cauze.
De ce există?
De ce există gura asta frumoasă a satului care îți șoptește permanent în ureche? Pentru care maică-ta te tot freacă la cap cu diferite aspecte: dacă vine cineva la noi și VEDE mizeria? Nu poți să ieși așa îmbrăcată că te VEDE lumea? Nu spune asta, vrei să te FACĂ lumea în toate felurile?
Gura satului se formează din mai multe categorii de oameni.
Prima, cea mai sus în ierarhia asta socială, e categoria ,,oamenilor lui Dumnezeu”. Popa. Șeful babelor. Să nu vorbim despre ce face această categorie. Doar ce zice. Ca așezarea în care un părinte se află să fie demnă de lăcașul domnului, trebuie ca oamenii să se comporte exemplar. Și cum facem asta? Aplicând o metodă tipic creștinească. Rușinea și frica. Dai exemplu viu, cu nume cu tot, la slujbă. De fapt nici nu îți trebuie numele, că știe gura satului. Dar faci păcătosul să se simtă cât mai rușinat. Impui norme morale de la care abaterea înseamnă IADUL. Fără excepție. Faci cu ou și oțet alte categorii de oameni care nu sunt propice moralității tale, îndemni la judecată, trebuie doar să fii destul de aprins în ceea ce zici, oamenii învăța.
Așa ajungem și la a doua categorie: babele.
Astea sunt ochii și urechile popei. Biserica a devenit locul perfect de comentare, contemplare pardon, a vieții. Cum se imbracă lumea, ce-a mai făcut Maricica, știți voi, întrebări existențiale. Dar să nu credeți că e de glumă, este un job de viață, se perpetuează peste tot. De aceea babele trebuie să fie în alerta mereu, de aceea vecina vede tot ce faci, la ce oră pleci și intri. E o sarcină care cere dedicație.
Sau pasiune, cum are a treia categorie de oameni. Cei plictisiți, sau invidioși. Aceia care chiar nu au ceva mai bun de făcut decât să îți comenteze fiecare gest și mișcare. Care au viața atât de anostă și plictisitoare, încât găsesc alinare și antrenare în a comenta viața ta. Cei care nu se ocupă cu nimic și nu au nicio opinie proprie. Individualism mort. Te bârfesc doar să te pună în încurcătură și nu pot dormi noapte cu gândul la ce ai mai realiza
Cum scapi de gura satului?
Acceptă-te. Acceptă-te așa cum ești și faptul că oricum lumea vorbește, iar dacă o face, să vorbească despre cine ești cu adevărat. Nu te poți schimba pe tine, dar poți schimba importanța pe care le-o dai oamenilor care nu contează. Fericirea ta e cea mai importantă și trebuie să îți dai seama că nu poți să fii la fel întotdeauna. ,,Adevărul stă în minoritate” iar dacă lumea nu te bârfește, înseamnă că nu faci nimic.
Cum ieși din gura satului?
Concentrează-te pe tine, pe ce ai realizat tu și cum să crești tu. Nu te compara cu alții. Acceptă oamenii diferiți. Asta e frumusețea. Te enervează sau te simți amenințat de oamenii care nu sunt la fel, dar asta gândesc și ei despre tine. Lumea nu e alb și negru. Fiecare percepție e relativă depinzând de educație, loc, experiențe. Iar asta nu e ceva rău.
