Ministrul Educației: Menținerea școlilor deschise, cu învățământ în format fizic cât de mult posibil, este imperios necesară

Menținerea școlilor deschise cu învăţământ în format fizic cât de mult posibil, în noul an școlar, ar fi „imperios necesară”, potrivit declarațiilor Ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu. Noul an școlar începe luni, 13 septembrie, iar 12 localități din România au rata de incidență peste 6 la mia de locuitori și orele vor fi organizate în sistem online, potrivit regulilor oficiale de funcționare a școlilor.

Cîmpeanu a afirmat că, atât timp cât ocupă funcția de ministru al Educației, va susține școlile deschise pentru ca elevii să vină fizic la ore.

„Cât sunt eu ministru, voi face tot ce depinde de mine ca elevii să facă şcoală fizic în cele mai bune condiţii posibile. Începem noul an şcolar de la premisa că este imperios necesară menţinerea şcolilor deschise, cu învăţământ în format fizic cât de mult posibil. Trebuie să ne îndreptăm spre o normalitate în care elevii să beneficieze de activităţi didactice echitabile, în care diferenţele de acces să fie reduse la minimum”, a spus Sorin Cîmpeanu.

Acesta a mai adăugat și că elevii vor învăța online în cazul în care sănătatea lor va fi periclitată.

„Elevii vor fi prezenţi în şcoli, aşa cum sunt obişnuiţi să facă şcoală şi aşa cum ştim că este benefic atât din punct de vedere al dezvoltării coerente a competenţelor, cât şi al sănătăţii psiho-emoţionale a acestora şi doar în situaţii excepţionale, când sănătatea lor sau a celor din jur este în pericol, vor rămâne acasă, pentru învăţare online”.

Ministrul a folosit în această declarație și un pleonasm: „imperios necesară”.

Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române, pleonasmul este o „eroare de exprimare care constă în folosirea alăturată a unor cuvinte, expresii sau propoziții cu același înțeles”.

Explicația dată de Dicționarul Explicativ al Limbii Române a cuvântului „imperios” este următoarea: „Care este neapărat necesar, care cere o rezolvare imediată”. De aici reiese faptul că structura „imperios necesar” este una pleonastică.

Structura pleonastică „imperios necesar” s-a regăsit la admiterea la Facultatea de Drept a Universității București în 2015, grila 3, punctul 27. Răspunsul corect al cerinței a fost punctul „a”: toate sunt pleonasme.

Regulile oficiale pentru prima zi de școală sunt următoarele:

Pentru pregătirea unităților de învățământ, conducerile acestora au în vedere următoarele aspecte:

  • Organizarea și întreținerea spațiilor, astfel încât să asigure distanța de minim 1 m. În situația în care acest lucru nu se poate realiza, se va asigura distanțarea maximum posibilă, inclusiv prin amplasarea optimă a mobilierului școlar;
  • Stabilirea circuitelor funcționale;
  • Evaluare a necesarului de resurse umane;
  • Asigurarea materialelor de curățenie, igienă și dezinfecție;
  • Asigurarea permanentă a unui stoc de rezervă de materiale de protecție pentru elevi studenți și personal.
Bulbuc Maria Valerica
Bulbuc Maria Valerica
Bună! Mă numesc Valerica, am 18 ani si sunt elevă la Colegiul National „Liviu Rebreanu" din Bistrița. Sunt o persoană ambițioasă, determinată, receptivă la noi inițiative, iar prin implicarea mea în această revistă îmi doresc să susțin elevii și studenții de pretutindeni.

Similar Articles

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare