E anul 2021 – pe Instagram e plin de influenceri și așa-zise vedete care își câștigă existența postând zilnic pe social media. Pe Youtube, pe zi ce trece, apar noi vloggeri, noi canale de gaming, iar bloggeri… bloggeri mai puțin. Diana Roznovan este o tânără care a dat curs pasiunii sale pentru scris și a făcut totul pe cont propriu, întrebându-și, retoric, cititorii, încă de la primul articol, „Cine își mai face blog in 2021?”.
Eu și Diana ne știm încă din gimnaziu și a fost minunat să o privesc, chiar și din umbră, cât de frumos evoluează ca om. Acum, sunt mai mult decât entuziasmată să o aduc în atenția voastră și sper ca la finalul interviului să vă găsiți și voi curajul de a vă urma visele sau cel puțin să vă lăsați inspirați de felul în care privește ea lucrurile.
-
Bună, Diana. Mă bucur enorm că ai acceptat să ne acorzi acest interviu. Pentru început, aș vrea să spui câteva cuvinte despre tine, pentru cei care nu te cunosc.
Hei! Mersi mult pentru invitație. Mă numesc Diana Roznovan, am 19 ani și, după articolul care a „explodat” săptămâna trecută pe social media, cred că o parte temporar-definitorie a identității mele e faptul că am fost studentă la Drept pentru câteva luni. Îmi place să cred că sunt o persoană creativă. Am o pasiune pentru tot ceea ce ține de artă și asta îmi definește o mare parte din existență. Din toamnă, vreau să încep să studiez la Facultatea de Litere a Universității din București. Testele de personalitate de pe internet spun că sunt o persoană ambivertă, deci mă las pe mâna lor și mă descriu ca atare.
-
„Becoming Diana” – care este povestea din spatele numelui blogului tău?
Mă aflu într-un moment crucial al vieții mele – am renunțat la facultate, m-am îndepărtat de câteva persoane care au fost alături de mine mult timp și am început să descopăr cine sunt și ce îmi doresc de la viață. Consider că eu, ca persoană, încă sunt „în construcție”. Blogul este o reformulare sintetizată a frazei pe care mi-o spun mereu atunci când sunt dezamăgită că încă nu mi-am atins toate obiectivele: „e ok, încă ești Diana în devenire”.
-
Care a fost factorul decisiv care a contribuit la lansarea blogului?
Am fost dintotdeauna o persoană care a spus ce gândește. Îmi place să îmi exprim opiniile despre ceea ce se întâmplă în jurul meu și să îmi împărtășesc experiențele. Caut de mult timp o platformă care să îmi permită să fac asta „la scară largă”, dacă pot spune așa. Am vrut să îmi îmbin dorința de exteriorizare cu talentul și pasiunea mea pentru scris. Momentul decisiv pot spune că e semi-amuzant, pentru că se datorează unei postări de pe Facebook, care zicea ceva de genul „It’s never the right moment, you should do it now”. Atunci m-am gândit „Știi ce? Chiar așa e”. La cinci minute după asta, mi-am deschis laptopul și m-am pus pe treabă.
-
Ce fel de content vrei să promovezi pe el și care e scopul acestuia?
În linii mari, pot spune că e un blog de dezvoltare personală. Nu mi-am ales o nișă anume. Vreau să scriu despre subiecte importante pentru mine, să aduc în discuție lucruri controversate și să îi ajut pe cititori să ia în considerare o perspectivă diferită asupra vieții. Au existat multe momente în ultimii ani în care eram confuză și debusolată și chiar aveam nevoie să văd că mai sunt persoane care au trecut prin experiențe similare sau, cel puțin, s-au simțit la fel. Vreau să îi ajut pe cei de vârsta mea și mai ales pe cei mai mici arătându-le că suntem cu toții împreună pe drumul tumultuos, uneori terifiant, spre viitor și că e ok să fim confuzi și să facem greșeli. Tot ce contează e să învățăm din ele și să continuăm călătoria cu fruntea sus (capul sus, cade coroana, gen).
-
Într-unul din ultimele tale articole, ai povestit experiența ta cu facultatea de drept și cum ai renunțat la ea pentru a-ți urma visele. Le explici și cititorilor noștri cum a decurs întregul proces? Care a fost momentul în care ai știut că dreptul nu este pentru tine?
Cred că e puțin ilegal, dar voi povesti asta. Storytime: în clasa a noua eram împreună cu un tip, iar tatăl lui era judecător. Într-o zi eram la ei acasă și erau niște foi aruncate pe birou. Bineînțeles că nu m-am putut abține și m-am uitat peste ele. Nu mai știu dacă era vorba de un caz anume sau pur și simplu legislație, dar mi s-a părut destul de interesant și acela a fost momentul în care a „răsărit” ideea de Drept în mintea mea. Prin clasa a zecea am început să fiu pasionată de true crime, însă era doar un hobby – tot Literele aveau prioritate. Așa cum am spus și pe blogul meu, în clasa a 12-a a ieșit orgoliul din mine și mi-am zis că trebuie să merg la o facultate „mai bine văzută”. M-am gândit că sunt deja interesată de anumite aspecte referitoare la Drept, deci aș putea să încerc acolo. Pe parcursul primului semestru, mi-am dat seama că lucrurile nu stau chiar așa cum credeam eu. Mie îmi plăcea Dreptul în varianta „povestită”, îmi plăcea să analizez cazurile din punct de vedere social și psihologic, însă nu aveam nicio treabă cu rigurozitatea sistemului și a legilor. M-am trezit într-o zi că în loc să învăț pentru un parțial, eu mă uitam pe site-ul facultății de Litere. Atunci am început să conștientizez care sunt prioritățile mele, însă nu voiam să renunț. Aveam o mentalitate destul de toxică, mergeam pe principiul că numai pierzătorii abandonează. Mă bucur că între timp am scăpat de ideea asta. În timpul sesiunii mi s-a făcut o nedreptate foarte mare de către un profesor, iar conducerea nu prea a vrut să mă ajute. Pe moment a fost frustrant, dar acum mă bucur că s-a întâmplat, pentru că a reprezentat un motiv pentru care am decis să mă las mai repede.
P.S.: urmează un articol despre incidentul din sesiune și experiența mea la UAIC. Stay tuned.
Găsiți povestea mai pe larg pe blogul Dianei, chiar aici.
-
Nu am putut trece cu vederea faptul că textele sunt inspirate din ceea ce tu ai trăit. Viața ta e sursa de inspirație a acestui blog sau există și altele?
Intenția inițială a fost ca articolele să fie bazate în totalitate pe experiențele mele, dar asta s-a schimbat după succesul surprinzător pe care l-a avut postarea cu motivele pentru care am renunțat la Drept. Țin minte că am postat pe story în ziua respectivă că în mai puțin de patru ore, statisticile îmi arătau că articolul a fost accesat de peste o mie de ori, ceea ce e foarte mult pentru un blog la început de drum. Am primit foarte multe mesaje, atât de la prieteni și familie, cât și de la necunoscuți, în care mi s-a spunea că sunt o sursă de inspirație și că i-am ajutat să își schimbe complet perspectiva. Am început să plâng de fericire când am văzut ce impact puternic am reușit să am prin niște simple cuvinte sincere și sunt incredibil de recunoscătoare pentru tot sprijinul pe care îl primesc. În același timp, aș minți dacă aș spune că nu m-am simțit copleșită. În momentul în care îți împărtășești viața pe internet, nu mai există cale de întoarcere. Ceea ce ai scris va rămâne acolo pentru totdeauna, chiar dacă ștergi articolul original. Este o stare de vulnerabilitate care, într-un fel, va persista mereu. Ăsta este motivul pentru care am creat categoria de „analiză” imediat după. Deși îmi doresc să îmi împărtășesc experiențele și sunt foarte fericită să fac asta și să îi ajut pe cititori, uneori devine copleșitor. Am momente în care simt nevoia să mă detașez și să scriu despre subiecte care, desi rezonează cu mine, nu mă implică în mod direct. Sunt sigură că pe parcursul timpului voi învăța să mă simt mai confortabil și să îmi ating obiectivul, anume de a-i ajuta pe cei din jur prin intermediul poveștilor trăite de mine.
-
Povestește-ne puțin de cum e procesul scrierii unui articol – cum te decizi asupra subiectului, cum știi dacă e sau nu un subiect de interes public? Dar atunci când nu ai inspirație, ce faci?
Sincer, nu prea mă interesează dacă ceea ce scriu este de interes public sau nu. Având în vedere că fac asta doar din pasiune, sunt mai mult decât împlinită și dacă reușesc să ajut o singură persoană. Urmăresc o multitudine de creatori de conținut de suficient timp încât să observ că întotdeauna are cel mai mult succes content-ul care face referire la viața personală a cuiva, mai ales dacă este vorba despre ceva controversat. Unele persoane îmi vor citi articolele doar pentru că vor să vadă care e „drama” și sunt ok cu asta. Subiectele abordate în articole sunt alese spontan și de obicei scriu mai multe în același timp. De aceea pot face mereu un preview pentru ceea ce urmează la finalul fiecărei postări. Dacă analizez un eveniment, un film sau o carte care vi se pare complet random, fiți siguri că este ceva despre care abia am aflat și am avut mult prea multe opinii și gânduri pe tema respectivă, deci am decis să mă „descarc” în scris. Dacă ne referim la ceva de natură personală, probabil e un moment de care mi-am amintit din diverse motive și m-am gândit la el (mai mult sau mai puțin obsesiv) timp de câteva zile înainte să încep procesul efectiv de a scrie.
În ceea ce privește inspirația, e destul de simplu – dacă nu o am, nu scriu. Nu au niciun farmec cuvintele chinuite. Plus că nu este ca și cum aș avea vreun deadline. Am observat că sunt mult mai creativă noaptea și că nu prea am inspirație dacă am o stare prea bună. Mi se urcă fericirea la cap și mi-e greu să mă concentrez la ce am de făcut. Cred că toate articolele pe care le-am postat până acum au fost scrise când aveam o stare neutră spre nasoală. Mai ales cele foarte bune.
-
Ne-ai putea da un preview la proiectele sau colaborările ce urmează?
Am fost invitată la un post de radio din Cluj și sunt foarte entuziasmată pentru asta, chiar dacă îmi voi ieși din zona de confort. Mă exprim destul de bine în scris, unde am posibilitatea de a modifica orice cuvânt de o mie de ori, dar mă sperie puțin ideea ca orice greșeală fac să fie auzită live. Totuși, entuziasmul încă este mai puternic decât anxietatea.
Vreau să încep o nouă categorie de articole intitulată „self-care”, căreia îi voi dedica întreaga lună aprilie. Va consta în subiecte precum „cum să ai mai multă încredere în tine”, „cum să nu îți pese de părerea celor din jur” și „obiceiuri zilnice pentru o viață mai fericită”. Îmi place foarte mult să citesc și dețin o colecție destul de impresionantă de ceaiuri, deci mă gândesc ca la finalul lunii să încep seria „Cărțile&ceaiurile lunii”, unde voi face diverse recomandări și va fi un discurs ceva mai casual. Obiectivul meu pe anul acesta este să ajung să am destulă notorietate încât să pot lua interviuri unor personalități de pe Instagram și/sau Youtube pe care le urmăresc cu admirație de ceva timp. Prima persoană de pe listă ar fi booktuber-ul Ruxandra aka 4fără15. Uitați-vă la un clip de-al ei și vă garantez că veți avea un chef nebun de citit după aceea.
-
În final, ce sfaturi le-ai da liceenilor care nu știu pe ce drum să o apuce în viață? Dar studenților cărora le e frică de risc și se plafonează la ceea ce spun cei din jur?
Revin cu ceva ce am citit pe Facebook, dar mi se pare cu adevărat inspirațional: trebuie să vă creați o viață de la care nu simțiți constant nevoia de a evada. În fiecare vară este o perioadă de câteva zile în care toată lumea postează la ce facultate a intrat, iar eu, în loc să mă mândresc că eram studentă la Drept, simțeam cum mă înțeapă ușor inima pentru o secundă de fiecare dată când vedeam că cineva a intrat la Litere. Nu doresc sentimentul ăsta nimănui. Gândiți-vă la ceva ce vă pasionează și la care vă pricepeți. Gândiți-vă la ce vă doreați atunci când erați mici și prea inocenți pentru a vă păsa de prejudecăți. Degeaba se laudă părinții voștri că au crescut un viitor avocat sau medic dacă voi nu vă puteți gândi decât la cum ar fi fost să lucrați în psihologie, marketing sau învățământ. Bineînțeles că am menționat domeniile astea strict cu rol de exemplu. Și ca să continui exemplificarea, vreau să povetesc o situație ironică legată de două foste colege de grupă: una a dat la Drept, desi părinții ei o presau să meargă la Medicină, iar cealaltă își dorea să meargă la Medicină, dar părinții ei au pus-o să se înscrie la Drept. Până la urmă, a ieșit tot cum au vrut ele, iar cea de-a doua colegă și-a retras dosarul și se pregătește acum pentru admiterea la UMF. Am fost atât de mândră de ea când a anunțat că renunță și că a decis să își urmeze visul, de zici că ne cunoșteam de o viață (Smaranda, dacă vezi asta, să știi că ai fost o inspirație și pentru mine).
Ideea este că indiferent ce ați face, mereu se va găsi cineva care să vă critice, deci cred că vă datorați vouă înșivă să vă creați propria fericire făcând ceea ce vă place. Dacă fericirea voastră nu este un argument destul de bun, luați și altă perspectivă: este imposibil să excelezi într-un domeniu în care nu poți pune pasiune. Și cu toții vrem să fim cei mai buni, nu-i așa?
Le mulțumesc din nou Dariei și celor de la POV21 că au avut încredere în mine și în potențialul meu și au decis să îmi acorde șansa de a-mi exprima gândurile pe incredibila platformă pe care au creat-o. Sper că colaborăm din nou curând, a fost o super experiență. Iar vouă, celor care ați ajuns până aici, nu pot să vă spun decât să vă ascultați instinctele și să aveți grijă de voi. Stay true to yourselves. Peace out.
Cum spuneam într-un articol de-al meu anterior, „Dacă te vei baza mereu pe ce spun alții, vei fi așa preocupat de părerea lor încât îți vei pierde, în timp, personalitatea. Cum e asta posibil? Simplu – trăiești pentru alții, acționezi prin ei, dar de gândit singur când?”. Exact asta vrea și Diana să vă transmită – cei mai importanți oameni din viața voastră sunteți chiar voi și nu trebuie să lăsați pe nimeni să vă spună contrariul. Faceți exact ceea ce simțiți, trăiți pentru voi, nu pentru cei din jur și învățați că nu e niciodată prea târziu să vă schimbați drumul în viață.
Să lucrezi cu tine e cea mai grea muncă pe care o vei face vreodată, dar va fi și cea mai satisfăcătoare când te vei uita în urmă și vei realiza cât de mult ai evoluat. Genul de oameni așa cum e Diana inspiră – prin vorbe, prin acțiuni, prin felul ei de a fi și ei sunt oamenii pe care voi ar trebui să îi urmăriți.
Aici găsiți blogul Dianei pe care sper să îl urmăriți cu același entuziasm cu care o facem și noi.
