Cum ne atinge muzica fără să aibă măcar o formă fizică? Prin vibrații, prin cuvinte, prin stările pe care ni le transmite. Fiecare melodie își poartă mesajul după ea, mesaj care la rândul său, ne trimite o gamă largă de emoții în care să ne regăsim. De câte ori nu ai ascultat cele mai triste melodii când erai cu moralul la pământ? Și de câte ori nu te-au salvat melodiile tale preferate? De câte ori nu ți-a îmbunătățit muzica starea de spirit?
În toată diversitatea ei, muzica unește oamenii. Aduce împreună o grămadă de corpuri care se înghesuie la festivaluri și chiar mai mult de atât. Muzica are puterea de a conecta sufletele, de a te încuraja să lași în spate toată anxietatea și fricile care te apasă. Renunță la inhibiții și exteriorizează-te în ritm cu muzica. Simte!
Ne amintim cu toții de melodiile alea vechi, de prin 2004. Melodiile alea care încă îți fac sufletul să tresară ori de câte ori le auzi. Te duc înapoi în copilărie, când le prindeai la televizor, asta dacă nu urmărea bunica știrile. Trezesc în tine un sentiment atât de profund și parcă totul începe să prindă din nou contur. Toată acea energie aduce lucrurile din nou la viață, transformând orice încăpere seacă și plictisitoare în ceva de nedescris. Atmosfera se schimbă total, iar din difuzoare se aud aceste piese, una după alta, cu volumul dat la maxim. Îți bubuie capul de la atâta gălăgie, nu-ți mai simți plămânii de la cât urli, dar inima ți-e întreagă. Ești înconjurat de prieteni. Ești fericit. Și până la urmă, hai să fim serioși, nu există petrecere undeva-n balcani unde lucrurile să nu o ia razna.
2013 – 2014: anii de cumpănă a industriei muzicale
Este strict opinia mea, dar… DAR… după această perioadă de trecere și filtrare a muzicii comerciale, trap-ul și mumble rap-ul au luat amploare. Știu, de prin anii 2011 au început să fie populare, dar s-au răspândit peste tot în lume. Se pare că în România nu a ajuns după 80 de ani, ci la câțiva ani distanță. Toată lumea ține minte ce hype avea Șatra Benz în rândul copiilor și adolescenților. Poate chiar și acele versuri repetitive, de ți se întipăresc involuntar în minte. De la Lil Pump, 6ix9ine, până la Desiigner și Future. Pariu că știți măcar o piesă de la ei, dacă o ascultați.
Nu zic că e o inovație, ci un „Big Bang” al industriei muzicale
Ritmul de trap a acaparat zonele de Pop, Rap și Comercial. Să o luăm pe Ariana Grande sub lumina reflectorului și vă zic de ce. Știți și voi de unde a plecat și ce voce remarcabilă are, iar de câțiva ani a dat-o pe trap, fiindcă acesta este trendingul, asta se cere și e destul de mișto. Bine, dacă nu are autotune. Nu-mi spune că nici de „7 rings” n-ai auzit, boomer…
Oricum, nu vreau să vă bag în ceață prea tare cu americanii, așa că îi aducem pe artiștii nostri. Și nu, nu o să vorbesc de 5 Gang… Alex Velea, zic eu, este cel mai bun exemplu. Am văzut și noi, acum mai bine de un deceniu, în copilăriile noastre, cum arăta fără tatuaje, trist în videoclipuri, cântând piese de dragoste. Uneori filosof, „dragostea se face minim în doi”, mai că-l întrece pe Johny. „Din vina ta”, publicule, de câțiva ani nu mai iese din trap. Nu că aș avea ceva împotrivă, dar se exteriorizează prea tare nostalgia, știind că toți artiștii cam schimbă genurile. O excepție ar fi Inna. În 2009 era înainte, abordănd Popcorn, cu care a continuat și până azi, cu mici variațiuni.
Cum a decurs evoluția industriei muzicale până în prezent?
Asemenea filmelor sau jocurilor video, muzica a avut un drum lung de parcurs. Un drum în care așteptările publicului au înlocuit treptat visurile muzicienilor. Pornind de jos, mulți dintre ei au fost nevoiți să își adapteze reprezentația scenică sau versurile pieselor. Nu se mai regăsesc în conținutul melodiilor, mesajul își pierde din însemnătate, iar emoția este estompată. Bineînțeles, nu putem generaliza. Au existat și continuă să existe artiști care pun preț pe munca lor. Artiști care îți trimit fiori în tot corpul atunci când îi asculți, care te marchează și te conduc către altă lume. Ei sunt adevărații oameni ai artei, cei care reușesc să te impresioneze cu propriul talent, cu propriul efort.
Adevărata față a industriei muzicale nu se bazează pe zbenguirea unui corp semi-dezbrăcat în fața ecranelor și nici prin aruncarea cuvintelor porcoase, lipsite de sens. Nu ești nici mai șmecher dacă faci asta, și nu ești nici pe departe artist. Chiar crezi că te poți numi muzician când singurele lucruri pe care le transmiți unui popor sunt incultura și prostia? Mai gândește-te o dată și încearcă să pui talentul în prim plan.
Nu vrem să criticăm nicidecum gusturile cuiva în muzică, fiindcă, atât timp cât nu te plimbi pe stradă cu boxa la maxim, nu ne interesează. Pe bune, e de prost gust să faci asta, chiar de ai asculta și Mozart. Păcat că foarte mulți trapperi și mumble raperi promovează incultura, iar versurile lor sunt banale și prostești, că sunt lăsați în umbra lor valorile acestor genuri.
Se pare că tot ce vrea lumea să vadă este doar ceea ce ei nu pot avea.
Faimă spontană, cu minim de efort, bani și să fie influenceri. Acum, vorbele lui Parmenide se pliază cel mai bine, „Din nimic nu se poate naște decât nimic”. Într-adevăr, în lipsa culturii, nu poți să rămâi remarcat și după moarte. Nici Acces Direct nu te mai poate salva atunci. Alegerile se află niciunde decât în propriile-ți mâini. Așa că… gândește-te bine la ce vei face, nu mâine, ci azi!
Dacă te-a făcut curios articolul, nu ezita să citești și cât de mult te definește muzica ta preferată, aici!
Autori: Alexandru Cojocariu și Alexandra Dumitriu
