Arca lui Norocel e un paradis pentru animăluțele abandonate. E un adăpost de animale total diferit de cele clasice.
„Cel puțin 230 de animale sunt abandonate zilnic în România.”
Sună deplorabil, nu? Însă acesta este tristul adevăr. Un adevăr ce îți mișcă inima pe moment, dar nu faci nimic în această privință. Nu pentru că nu te interesează. Doar te gândești cum ai putea tu, un simplu om de rând, să combați acest lucru. Într-adevăr, este o muncă dificilă, însă nu și pentru ea. Am avut ocazia să o cunosc și să stau de vorbă cu Iulia Burloiu, cea care a reușit prin forțe proprii să înființeze o asociație pentru salvarea animalelor abandonate.
Î: Cum a început Asociația „Arca lui Norocel”?
R: Totul a plecat de la o simplă petiție, semnată de peste 4.500 de câmpineni. Am cerut primăriei Câmpina alocarea de fonduri privind organizarea campaniilor de sterilizări gratuite. Pe atunci am început ca persoană fizică, fără să mă gândesc ce are să îmi rezerve viitorul.
Câmpina este un oraș înconjurat de comune. Asta înseamnă că toți cei ce locuiesc în mediul rural abandonează în oraș, pentru că asta este mentalitatea românilor!
De ce să sterilizăm, că ne e milă de animale! Mai bine le abandonăm puii pe unde vedem cu ochii, că de ăia nu ne mai este milă. Efectiv ajunsesem în depresie! Îmi era frică să mai duc gunoiul în spatele blocului, pentru că de cel puțin 2, 3 ori pe săptămână aduceau pui la habe.
Am zis că trebuie să fac ceva!
Pentru început, am depus la primărie și la consiliul local petiția pentru organizarea campaniilor de sterilizări și am anexat toate semnăturile strânse. Apoi, am tot participat la ședințele de consiliu unde mai mult am pierdut timpul. Nimeni nu ne băga în seamă, cu toate că reprezentam vocea a atâtor mii de persoane!
Am concluzionat că nimeni din primăria Câmpina nu vrea să ridice un deget pentru a sprijini cauza de a pune capăt suferinței atâtor animale, de a crește confortul urban, dar și siguranța oamenilor de pe străzi. Așadar, am fost nevoită să mă gândesc la înființarea unei asociații, ca să pot atrage mai departe sponsori. Așa, am reușit să fac totul pe cont propriu, fără a intra în jocurile lor politice.
Numele nu mi-a fost greu să-l aleg.
Unul din puii salvați de la habe a fost numit Norocel. Era doar un pui aruncat la doar câteva ore după ce a fost adus pe lume, înfășurat în cordonul ombilical, alături de surioara lui. Aceasta, din păcate, s-a stins la scurt timp după ce i-am salvat.
Atunci când am înființat asociația, am vrut ca toate animalele ce ajung pe mâinile noastre să aibă cel puțin norocul pe care l-a avut motanul meu Norocel.
Î: Cu aproximație, câți oameni activează în cadrul Asociației „Arca lui Norocel”?
R: În cadrul asociației activează cât se poate de mulți, în funcție de disponibilitatea fiecăruia. Unii din membrii asociației sunt fie la muncă, fie la facultăți.
În momentul de față căutăm să angajăm o persoană care să se ocupe de curățenia zilnică în urma a peste 110 animale. În perioada ce urmează vom organiza o campanie masivă de educație în mediul rural, plus campaniile de sterilizări gratuite, pe care le organizăm regulat încă de acum 2 ani, atât în Câmpina cât și în împrejurimi.
Din păcate, nu e totul atât de bine pus la punct așa cum am fi vrut. Nimeni nu se gândea că lucrurile vor avansa atât de repede și că vom avea atât de multe realizări. E nevoie continuă de voluntari, iar în zona noastră greu găsim oameni serioși. Avem voluntari ce vin tocmai de la Ploiești și le este greu cu naveta.
Suntem deschiși, primim în echipă pe oricine dorește să se alăture cauzei pentru care luptăm!
În plus, avem o mulțime de blănoși super sociabili ce așteaptă să fie smotociți.
Î: Care este scopul principal al Asociației „Arca lui Norocel”?
R: Asociația are ca scop clar partea de prevenție prin campanii masive de sterilizări și de educație. Doar așa putem rezolva problema apariției atâtor animale nedorite. Câinii ori pisicile fără stăpân nu pică din cer și nici nu răsar din asfalt. Sunt rezultatul nepăsării, al lipsei educației, dar și al banilor. Mulți nu își permit să suporte costurile sterilizărilor. De aceea, dorim să venim în sprijinul celor ce vor să fie responsabili față de animalele pe care le îngrijesc. Este datoria lor morală și legală de a avea animalele sterilizate, microcipate și vaccinate!
Nu dorim să avem adăpost cu mii de animale care vor consuma enorm de multe resurse, fără a rezolva astfel problema apariției lor. Sperăm ca, în viitorul apropiat, să culegem roadele muncii noastre, să ajungem să trăim într-o comunitate în care să nu stai cu grijă atunci când treci pe lângă habele de gunoi, că poate plâng pui lăsați să moară acolo, să nu mai găsim animale la margine de drum, animale lovite de mașini. Sterilizând, închidem inclusiv lagărele publice unde sute de mii de animale mor anual în chinuri inimaginabile, asta pe miliarde de euro, bani scurși de la bugetele locale, bani ce se împart între factori decidenți.
Î: Cum vezi tu piața de salvare a animalelor din România față de alte țări europene?
R: Sincer? Mai avem mult până ne vom civiliza ca popor. Dar ușor, ușor, se vede o îmbunătățire a situației. Sperăm doar ca legile privind protecția animalelor să fie mai aspre, oamenii să fie mai receptivi la mesajele asociațiilor de profil și mai ales să își deschidă inima în fața necuvântătoarelor ce sunt gata să te iubească necondiționat indiferent daca ai sau nu un anume statut social. Legat de celelalte țări din Europa, au fost și ei puși în situația noastră, cu mai mult de 70 de ani în urmă, rezolvând problema prin metode umane și eficiente (educație, sterilizări, legi aspre și autorități competente care să le și aplice).
Î: Ce ar trebui să facă cei care vor să adopte de la asociație un suflet neajutorat?
R: Pentru a adopta un suflet de la asociația noastră, trebuie să fii sigur că îți poți asuma îngrijirea animalului respectiv pe întreaga perioadă a vieții sale! Trebuie să înțelegi că un animal presupune o responsabilitate uriașă. Nu-l poți returna precum un produs din magazin. Avem adopții extraordinare, dar și câteva dezamăgitoare pentru că unii oameni nu sunt hotărâți!
Impunem doar să fie iubiți, tratați precum un membru al familiei.
Adopțiile sunt gratuite! Blănoșii noștri au scheme complete de vaccin, sunt sterilizați, microcipați și deparazitați. Tot ce trebuie să faceți este să semnați un contract de adopție. Să nu legați vreodată vreunul din blănoșii adoptați, ori să-l închideți în padoc! La noi sunt liberi toți, în curte!
Sunt fericiți asa, liberi! Ce viață credeți că au acei câini închiși în padoc pe o placă rece de beton, fără a simți mirosul ierbii, fără a săpa vreo groapă, fără să roadă un băț?
Din această cauză nu vrem adăpost! Nu vrem câini triști! Sunt mai fericiți pe străzi liberi decât închiși în sute de cuști. Aceasta este una din singurele noastre pretenții, dacă o putem numi pretenție ori lucru firesc, ce este pentru binele animalului care nu a greșit nimănui cu nimic pentru a fi ținut prizonier.
Locuind și eu în Câmpina, aproape zilnic întâlneam pui abandonați, numărul lor fiind în continuă creștere. Imaginea de ansamblu era una incredibil de tristă, însă cu ajutorul Asociației, lucrurile s-au îmbunătățit semnificativ. Această mână de oameni cu suflet bun, au reușit să salveze sute de animale, să organizeze campanii gratuite de sterilizări, să se lupte de unii singuri cu abandonul.
Dacă blănoșii pe care Iulia îi are în grijă ar putea vorbi, credeți-mă, mii de oameni ar lua un loc, nu ar scoate un sunet, și ar învăța de la ei ce înseamnă iubirea adevărată.
Autor: Antonia Negrea
