Ce faci? Ai terminat de aranjat pe raft teancurile de cărți care ți-au mâncat viața timp de 3-4 ani? Ai împachetat ultimele haine, laptopul și borcanul de zacuscă? Rememorezi încântătoarele momente în care te hrăneai cu cafea și energizante, în timp ce încercai să înveți 5 cărți într-un weekend?
Ai terminat facultatea. Singurul lucru pe care îl poţi simţi acum este bucuria absolvirii, iar gândul că, în curând, vei avea jobul vieţii tale, te face să exaltezi. Dar, după două-trei zile, realizezi că nu ai acel ceva care să te poată propulsa direct pe scaunul de birou. Acel ceva este un real obstacol, şi se numeşte EXPERIENŢĂ!
Cu problema asta se confruntă mii de tineri care părăsesc anual băncile facultăţilor, iar nimeni nu îi găseşte o rezolvare. Cu excepţia mediciniştilor şi academiştilor, foştii studenţi sunt nevoiţi să caute un loc de muncă „în toate cele 4 zări”. Ei trebuie să se lupte cu balaurii de șefi și cu zgripțuroaicele de secretare. Spre deosebire de eroii din basme, ai noştri rar găsesc ceea ce caută… la noi. În loc să găsească Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, ei își pierd tinerețile încercând să-și „facă un rost”.
Anii trec pe lângă studenți și totul pare să devină o menghină. Avem aspirațiile unui tânăr să își dezvolte o carieră prinse între un job de bază nesatisfăcător material și facultatea cu noțiuni practice aproape nule pentru a-ți găsi un job.
Soluţiile la care recurg proaspeţii adulţi sunt două, mari şi late:
- Lucrează în alt domeniu. După 3 sau 4 ani de învățat, după bani cheltuiți și timp aparent pierdut, ei se trezesc nevoiți să ia totul de la 0.
În Statele Unite și în occident, un studiu spune că 85% din populație termină facultatea în domeniul A și se angajează în domeniul B. Concluziile halucinante sunt că meseriile secolului 21 se modifică repede, datorită informatizării și robotizării societății.
- Pleacă în străinătate unde, pentru un debutant, aşteptările sunt mai mici și rezultatele mult mai mulțumitoare. Acolo sunt tratați ca niște viitori profesioniști în domeniu. Fie că ne dăm sau nu seama, cantitatea mare de informație învățată îi transformă în viitori profesioniști.
Dar desigur că, la noi, dacă și-ar găsi un job, nu aceleași ar fi condițiile. Ei ar fi tratați ca niște copii neștiutori și nu li s-ar da ocazia să evolueze mai rapid.
Ei sunt jegmăniți intelectual pentru că, aparent, 3-4 ani și un teanc de cărți învățate, teanc mare cât un copil de 7 ani, nu sunt de ajuns pentru a fi considerați suficient de competenți.
Am ajuns în extrema de a alege între a face o facultate de dragul părinților și de a îmi deschide o afacere. Bacalaureatul mi-a ucis multe oportunități care mi-ar fi permis să mă dezvolt personal. Și așa ne trezim că trec anii, ajungem la un job, iar acele soft skills pe care le-am ignorat ne conduc noua viață profesională. Ajungem să nu trecem la pupitru și să devenim un angajat loial.
Între o diplomă și o experiență, angajatorul va alege întotdeauna experiența.
În străinătate, se pune preț pe studiile candidaților la un job. La noi de ce nu?
La noi, materia rămâne învechită, fie că vrem să o recunoaștem sau nu. Ne este foarte greu să ne adaptăm noilor realități, care cer mult mai mult decât un bagaj de cunoștințe consistent. Se cer abilități pe care numai voluntariatul, pe care numai implicarea și munca în plus le pot da.
Angajatorii vor experiența pe care nu facultatea o oferă. Diploma este doar o hârtie care nu îți garantează și capacitățile, sau cel puțin nu pe cele de care este nevoie actualmente.
Cuvântul „experiență” înseamnă multe. Înseamnă lucrat la companii, fie și ca novice, înseamnă implicare în proiectele și activitățile extracurriculare ale facultății, dar și în viața societății. În facultățile din afară, treburile astea nu sunt opționale. De aceea la ei, o diplomă de licență chiar valorează mult.
Nu e vina ta! Totuși, tu trebuie să ieși din asta!
Sistemul nostru e ca un catâr. Refuză, refuză și iar refuză să privească înainte și să se conformeze realității. Și, pentru a fi sigur că tot carul de informații învățat nu e degeaba, trebuie să te ocupi singur de dosarul personal, să îi iei dosar cu șină și foliile cele mai bune, pe care să le umpli cu certificate până la refuz.
Da, asta înseamnă să muncești dublu și să nu mai trăiești în letargie, să nu mai zbori din sesiune în sesiune așa cum zboară fluturele din floare în floare. Înseamnă să-ți găsești un job de novice, să muncești pentru minimul pe economie, dar să faci și puțin voluntariat. Știi, așa cum fac colegii aceia care sunt deja pe picioarele lor. Cum îi spunea la treaba asta? Aaa… ADULTING.
Hai, fă-i pe ai tăi mândri!
Raluca Călin
Marian-Dorin Niţor
