Și-am zis cântec la vioară,
Poze vechi, de odinioară,
Un tablou plângând în noapte,
Nici aici dar nici departe.
Un ceas verde, ruginit,
Dintr-un timp de mult pierit.
Haine rupte, aruncate,
Sunt aici, însă departe.
Timpuri vechi ce stau pe loc,
E ghinion sau e noroc?
Le simt strigătul de dor
Îi zăresc, sunt în pridvor.
Mă întorc înspre trecut,
Nu-s acolo, au dispărut.
Aud liniștea ce cântă,
Vântul tace-n toamna blândă.
Doi bătrâni ce stau în curte,
Îi văd iar, amintirile sunt multe
Îmi zâmbesc sub ceas de seară
Mă apropii, dar pleacă iară.
Unde sunteți? Zbier în noapte
Nu se mai aud acele șoapte.
A fost umbra florilor de tei
Au fost ei, părinții mei.
Rămân singur, împietrit
Vreau iarăși timpul să-mi vorbească,
Privesc în urmă, mă simt iubit
Sunt cei doi și casa părintească.
Timpuri vechi
