Cum este să construiești un vis de la zero – Sîngeorz Youth Fest

 

Ideea a venit în urmă cu 4-5 ani, inițial gândindu-ne la un party. Doream să facem noi ceva, nu să așteptăm să vină „oportunitățile” la noi. După discuții cu grupulețul nostru, am ajuns la concluzia că am putea face un festival. În linii mari, așa a apărut aventura „Sîngeorz Youth Fest”.

Da, începutul poate a fost unul „orgolios” pentru noi, cei care organizăm.

Ușor, evenimentul s-a transformat din „al nostru” în „al nostru, tuturor” – voiam să promovăm locul, voiam să oferim ceva comunității din care facem parte pentru ca ei să prindă aripi și să ofere la rândul lor ceva acestei comunități. Doream să readucem turiștii în stațiunea de la Sîngeorz-Băi, care la un moment dat chiar era extrem de celebră pentru apele ei minerale.

Am ținut foarte mult ca festivalul să fie organizat acasă, în Sîngeorz. Credem că asta ține foarte mult și de rădăcini și sentimentalismul nostru pentru loc. Toți am crescut aici, ne-am format aici, avem și foarte multe amintiri – cum să nu lăsăm ceva înapoi? Oriunde am merge, oriunde am ajunge și oricât de departe, chiar dacă nu am mai vorbi cu lunile sau anii – fiecare își va aminti cu drag de oraș și va încerca să se întoarcă atunci când are ocazia aici, acasă. Este o zonă cu potențial: oameni frumoși, peisaj superb, liniște… Ce poți să îți dorești mai mult? Știm că am mai spus, dar credem cu tărie că merită să facem ceva.Sîngeorz Youth Fest

Greutăți au fost, cam ca și pentru orice lucru pe care îl faci cu pasiune și vrei să îți iasă extrem de bine. Oamenii nu sunt obișnuiți cu astfel de evenimente, nu prea le înțeleg importanța sau potențialul. De aici rezultă o oarecare lipsă de sponsori, ori anumite comentarii despre organizare. Suntem obișnuiți cu un anumit tip de evenimente sau „festivaluri” și cu anumite activități în cadrul lor.

Iată, se poate face și altfel. Noi suntem exemplul perfect.

Au fost multe zile în care munceam de dimineață până în seara în curtea unuia dintre noi pentru festival. Momente care sunt..speciale. Devenise un mic sediu Sîngeorz Youth Fest. Râdeam, munceam, ne certam, ne încurajam. A fost un conglomerat de emoții unice trăite acolo. Dar făceam totul în familie, chiar suntem o familie. E pur și simplu lucrul nostru preferat. A rămas și va rămâne imprimat în noi, ceva unic, de altfel.

Pentru noi a fost și o cursă contra cronometru. Ne gândisem înainte la ce probleme vom întâmpina în timpul organizării, dar multe vin pur și simplu pe loc. Ai nevoie de o echipă foarte bine închegată și extrem de receptivă pentru a putea rezolva totul. Dar cum au fost greutăți, am avut parte și de niște lecții foarte importante învățate.

Un foarte bun exemplu ar fi munca în echipă.

Majoritatea cred că poți face lucruri mărețe de unul singur, poate chiar și noi subestimam puterea lucrului în echipă. Fiecare are locul lui la fel de important, fiecare are ideile lui, fiecare este un pion esențial în bunul mers al lucrurilor. Fiecare om contează – indiferent de rolul sau poziția lui. Mai mult de atât, ne-am apropiat după festival extrem de mult. Putem să zicem că am devenit o mică familie, familia Sîngeorz Youth Fest – iar oamenii de aici ne sunt un fel de „familie extinsă”. Da, suntem toți o familie extrem, extrem de mare și frumoasă.

Îmbunătățiri au apărut pe partea organizatorică, cred că ne-am mișcat ceva mai bine și am fost mai siguri pe noi în toate deciziile. Am vrut să facem ceva și am făcut. De asemenea, am reușit să invităm unii artiști consacrați și asta consider că dă un plus de profesionalism întregului festival. La fel și legat de oferta furnizorilor de servicii culinare care la această ediție va fi mai diversificată și mai bogată, ceea ce se traduce prin satisfacerea gusturilor fiecărui participant la eveniment. 

Fiecare ediție ne învață foarte multe despre următoarea: ce putem face altfel, ce putem face mai bine, cum să fim mai eficienți, cum să facem față stresului, lucruri de genul ăsta.

Normal, ne dorim ca fiecare ediție să fie mult mai reușită ca precedenta.

Ediția aceasta va avea multe aspecte îmbunătățite, de la scenă, popularitatea artiștilor până la decorațiunile festivalului și activități cât mai numeroase și complexe. Până la urmă, festivalul are în centru tinerii, deși generațiile mai noi sunt diferite (lucru normal, așa eram percepuți și noi la vremea noastră), asta nu înseamnă că nu au un potențial uriaș și o creativitate cât cuprinde.

Vrem să fie festivalul tuturor tinerilor din Sîngeorz, să se regăsească într-un cadru nonformal și să își formeze prietenii, să învețe lucruri unii de la alții, să știe că nu sunt singuri și că aici, pentru câteva zile, își pot găsi un refugiu, o pauză de respiro de la viața de zi cu zi.

Foarte multă lume însă, nu știe să diferențieze lucrurile făcute din pasiune de cele făcute… politic, să spunem așa. De aceea ne dorim să fim în umbră, nu noi trebuie să fim în lumina reflectoarelor.

Cel mai frumos moment…printre multe multe altele, a fost chiar festivalul în sine. E un sentiment unic acela în care vezi cum toată munca se transformă în ceva palpabil, real, cum vine ziua evenimentului și… apare lumea! Totul prinde formă, culoare, începi să uiți de toate grijile (mai degrabă de câte poți uita) și să te lași purtat de emoția momentului, să trăiești.

Scurt. Simplu. Pur și simplu.

E inexplicabil cum se simte cineva, după luni de muncă asiduă, după griji și fel de fel de planuri, să vadă că pur și simplu lumea a fost receptivă și a venit cu brațele deschise în parc, fie curioși, fie nerăbdători de evenimentul pe care l-ai construit tu. Și chiar să fie încântați de fiecare detaliu. Ei bine, acela a fost momentul nostru de mândrie și fericire, atunci ne-am dat seama că tot ce facem merită, merită foarte mult. Este o senzație pe care o recomandăm tuturor…dacă sunt pasionați de senzații cu adevărat tari.

Până una alta, noi vă invităm să scriem împreună povestea unui vis devenit realitate: povestea Sîngeorz Youth Fest.Sîngeorz Youth Fest

Nu credem că există ceva imposibil de realizat, chiar dorim să lăsăm acest mesaj în urma noastră. Sîngeorz Youth Fest este un vis, un vis devenit realitate. Iar visele ne umanizează și trezesc ceva probabil mult mai mare decât noi înșine. Trebuie să crezi, trebuie să vrei. Să eșuezi, să o iei de la capăt și să încerci până îți va ieși. Aceasta este povestea noastră.

Radu Iulia-Ioana
Radu Iulia-Ioana
Ambasador Junior al Parlamentului European şi Head-Organiser pentru Dragoş VodăMUN, când nu se plânge că nu are timp de nimic şi că e stresată se înscrie în alte proiecte. Existenţialistă, nu hedonistă (promite). Câteodată caută scuze în Kierkegaard. Crede cu tărie că oricât de mizerabil te-ai simţi, cineva, undeva, face attack speech pentru ECON. Şi că o viaţă trăită în eşec nu este un eşec.

Similar Articles

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare