Eu îți ascult inima, nu gura și… recunosc
Că am încercat mereu să te țin la adăpost.
Când tu priveai viața și nu-i vedeai vreun rost,
Mă apropiam de tine, încercând să te cunosc.
Mii de muze mute, vii… aievea înspre mine
Și, brusc, mă întreb: să stau, să râd, să plâng doar eu cu tine?
În ochii tăi albaștri, triști, mă văd pe mine, reflectând,
Și mă gândesc… descopăr lin ce ai în suflet și în gând.
Tu spui povești și torni parșiv vinul peste ele,
Mă faci să mă dezbrac de gând și să dansez prin ele.
Mă uit în ochii tăi din nou, mă cheamă să m-atingi…
Cu mâinile doar tremurând, vibrând, o coapsă-mi atingi.
Și mă apropii de păcat, te văd cum lin tu te prelingi,
Închid ochii și în timpan, lin curge vinul printre ghimpi.
Asemeni taină… un soldat ce tace când e dezarmat.
Eu, mândră floare fără spini, prind rădăcini când te închini.
Tu mă admiri necruțător, eu simt ușor câte-un fior
Și nu văd rostul, tu ești aici… nu ești al lor.
Privind și cerul norilor, văd Luna – șefa florilor.
Și simt cum mă atârnă de tavan… sunt o păpușă de porțelan!
E doar obsesie tot ce simt? O ambiție mistuitoare?
Sau tu ești povestea din cărți, așa-zisă dragoste netrecătoare…
Te uiți în ochii mei, măreț, triumfător cu ce-ai furat.
Inima mea, iar eu tresar… Deschid ochii cu un gust amar.
Nu ne iubeam, doar ne vorbeam… și te uitai la mine lung
Iar eu atunci m-am gândit iar „să iubesc sau să distrug?”
Te uiți la mine pătimaș, mă iei de mână și eu strâng,
Iar tu îmi spui încet, poznaș „nu-mi mai ieși din gând”
Și nu gândeam, nici nu știam, eu să iubesc? Era banal.
Simțeam ceva, dar nu era… esența din durerea mea…
Așa că, brusc, tu, neclintit, un sărut ți-am oferit
Și mii de culori, zeci de fiori m-au prins și m-am îndrăgostit.
Erai special, erai nebun, iar eu eram cea mai frumoasă,
M-ai luat cu tine peste tot, căci n-ai vrut să mă lași acasă.
Am văzut atâtea locuri vii, cadre în contrast cu tine,
Dar cel mai important era că străluceai doar lângă mine.
Și am ajuns din doi copii, plini de defecte și tristeți,
Un dur întreg între profeți, un pur altar pentru poeți.
Acum privim anevoios, spre toată realizarea noastră:
Iubitule! Fetița noastră e sus, în pat, ne așteaptă…
