Ne aflăm în plină pandemie. Toată planeta se află sub asediu datorită unei entități microscopice care reușește cu brio să scoată la iveală natura animalică a oamenilor. Apărătorii planetei, eroii benzilor desenate ale zilelor noastre, se numesc medici, fiind în linia întâi încă de la începutul acestei pandemii. Totuși, nu fiecare țară beneficiază de aceeași protecție de la fabrica de medici.
În această țară micuță cu posibilități restrânse, de-o bună bucată de vreme, suntem convinși de un lucru: fă-te medic pentru a-ți crea o viață ușoară.
Doresc cu foarte mare nerăbdare să îmi spun părerea despre acest hazard colectiv către o profesie nu tocmai ușor de practicat. Nu profesie, ci înclinație; nu înclinație, ci har cu care ai fost înzestrat, vocație, necesară din simplul fapt că ai de-a face cu oameni în căutare de ajutor. Tu reprezinți izvorul lor de speranță care nu trebuie să sece vreodată, pentru că apa care curge este însăși viața pacientului care se zbate între viață și moarte. O flacără interioară care arde în tine pentru a face bine, însoțită de zâmbetul și împlinirea pacientului plin de speranță, reprezintă motivația de a merge mai departe ca medic.
Însă, după cum putem vedea și mai bine în această perioadă tensionată, cadrul medical lipsește cu desăvârșire.
Cum se poate ca, după marșul disperat al tinerilor către această profesie, pe an ce trece numărul cadrelor medicale din România se află într-un deficit alarmant. Răspunsul este cum nu se poate mai simplu: toți se folosesc doar de această țară. Aici este un tărâm în care lupta împotriva corupției este de fațadă, iar asta nu face excepție în acest caz. Nu spune nimeni că România nu dă naștere unor specialiști desăvârșiți și nimeni nu contesă calitatea școlilor de medicină din România, dar este un număr exagerat de mare!
Apar medici la fel ca și ciupercile după ploaie. Iar toți care nu ar trebui să aibă posibilitatea de a urma o astfel de carieră își găsesc portița de scăpare în obiceiurile și modul de viață medieval de care încă nu putem scăpa în această țară. Și mai trist însă este faptul că după ce se văd scăpați cu facultatea terminată, pleacă departe cât văd cu ochii, primiți de alte țări cu brațele deschise, iar cei care sub nicio formă nu reușesc să se deprindă cu tainele acestei meserii, ei bine, rămân aici.
Nu încape îndoiala că avem destule cadre medicale excelente în țară, dar majoritatea care practică doar de dragul unui trai mai bun ies în evidență, precum ai încerca să dizolvi uleiul în apă. Acesta este crudul adevăr de care are parte această nevinovată țară adusă la mila unor jocuri politice menite să-i sece toate resursele până la ultima picătură. Nu se poate face comerț cu oameni în halul acesta. O viață asigurată în schimbul altor bolnavi care nu sunt conștienți că se află pe cele mai bune mâini. Este rușinos că asemenea concesii trec de o anumită limită morală și a bunului simț până în punctul în care viețile oamenilor sunt în joc.
Educația își spune încă odată cuvântul. Este o necesitate fundamentală aceea de a fi în permanență informat și dornic de a cunoaște lucruri noi.
Educația reprezintă unica barieră care ne desparte de fiarele sălbatice și ne oferă perspectiva generală asupra lumii. Ar trebui să fie un lucru nelipsit din comportamentul oricărui individ. Totuși nouă ni se pare normal ca pentru comoditatea proprie orice ajunge să fie realizabil. Spiritul de sacrificiu este la fel de departe precum un vis frumos în societatea de astăzi, interesele personale acaparând puterea de judecată a fiecărui om în parte. Astfel, uităm să fim oameni pentru alți oameni. Încetați comerțul de vieți! Deschideți-vă sufletul pentru a primii mai multă înțelepciune! Fiți oameni!
Autor: Alexandru Roșu
