Am aflat recent că cei de la Organizația Bărbaților din România Bergenbier a făcut, în 2012, un „studiu sociologic” prin care stabilește care sunt orașele în care sunt cele mai frumoase femei din România, respectiv orașele cu cele mai multe femei singure.
Știu că au trecut ani buni de atunci și că acum probabil nici scriitorii nu se regăsesc cu această atitudine, dar concepția generală nu s-a schimbat. Femeia încă este privită ca un obiect de valoare meritat, un bun care îi revine bărbatului modern, un trofeu ieftin
Am vrut să caut articolul original și să fac puțin comentariu pe text, dar din păcate nu l-am găsit. Nu îmi permit să citez surse neoficiale sau să comentez când nu știu a cui opinie o comentez, deci voi vorbi doar despre gestul în sine. Oricum, nu ce oraș era ticsit de femei singure acum 10 ani contează, ci că aroganța masculină e la aceleași cote înalte.
Scopul său, chipurile, era să treacă în revistă orașele care ar oferi un stil de viață bărbătesc cât mai adecvat. Voi vă dați seama ce e greșit cu acest lucru sau trebuie să vă explic?
E un gest de superioritatea, de umilință, de înjosire.
Sexul opus este tratat ca un trofeu, ca pe un premiu oferit celei mai mari burți de la bere.
El, bărbatul alb, iese la vânătoare și în loc să caute căprioare sau fazani, el caută femei singure. Dar uită că, așa cum nici fazanul nu se sacrifică de bună voie, nici femeia singură nu se cuplează doar fiindcă e singură. Spre deosebire de stilul de viață al acestor creaturi care se cred și bărbați și superiori, stilul de viață adecvat unei femei nu este dependent de o prezență masculină.
Ignorând această nevoie primară de împerechere și de coabitare, revoltător e că tot ce poate asocia unei partenere ideale e aspectul fizic.
Peste tot în social media, în presă, pe stradă, apreciate și constant analizate sunt trăsăturile fizice. O femeie nu este apreciată pentru cum gândește, cum vorbește, cum interacționează cu cei din jur, ci pentru cum arată. Reușită supremă nu e un premiu, un spectacol sau o afacere de succes, ci să piardă puțină greutate. Drept dovadă, n-am văzut ca stimabilii să fi realizat un studiu sociologic despre cele mai inteligente femei din România, cele mai sociabile sau cele mai talentate.
Nu zic, frumusețea e o calitate. Și sunt meserii, ca actoria, modellingul și cele de natură sexuală care inevitabil ajung să scoată în evidență exteriorul. Nu e o problemă în a aprecia pe cineva care își folosește aspectul spre a-și câștiga existența sau spre a-i bucura pe cei din jur, atâta timp cât o face cu consimțământ.
Dar o femeie care există liniștită în Sibiu sau Cluj (unul dintre orașele nominalizate) nu ar trebui judecată doar în funcție de haine, kilograme sau înfățișare, doar fiindcă trecătorilor li s-a părut că e drăguță.
Sunt sigură că tot bărbați au realizat acest top, fără să întrebe femeile la care bălesc dacă își doresc cu adevărat să le alimenteze nesimțirea.
Și de aici ideea jignitoare de trofeu. Bărbații privesc femeia ca pe un premiu arătos pe care îl merită doar fiindcă s-au născut cu cromozom XY și penis.
Și cum uiți să ștergi de praf un premiu, așa uită și unii bărbați să respecte femeile.
