Florian Bodog, fostul ministru al Sănătății și actual senator PSD a primit titlul de cadru didactic asociat al Universității de Medicină şi Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, după ce, în 2019, Consiliul Național pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a afirmat că acesta și-a plagiat teza de doctorat aproape integral.
În iulie 2018, plagiatul din teza lui Bodog, intitulată „Managementul şi marketingul unităţilor sanitare” a fost constatat, iar pe data de 25 iulie 2019 a fost confirmat de CNATDCU
De asemenea, printr-o sentință, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis retragerea titlului de profesor abilitat al lui Florian Bodog, dar și dreptul de a conduce doctorate, din cauză că nu a îndeplinit criteriile minime pentru această avansare. Mai mult decât atât, titlul de profesor şi de conducător de doctorate a fost obținut fraudulos.

