Construiesc pe-un filon de ură,
Un nou asentiment în lume.
Caut să-mi găsesc în gură,
Ceva capabil să-l reprime.
În marea neagră a purității parcă,
Și a sentimentului terorii,
Îmi regăsesc mintea pe-o barcă
În furtună – memento mori.
Alunec pe o elicoidă abruptă.
Sunt dezamăgit de slăbiciune.
Văd sirena-mi care cântă,
Marea mă îmbie cu a ei spume.
Legat de catarg mă uit la orizont,
Cu obloanele calului de-un ochi chior.
Un Ulise surd, mut, disociat de conștient,
Aleg să sar, dar tot nu mor.
