Desenam acustic, cu chitara, pe cerul unui Univers
Dragostea cea pură sub formă de mic vers.
Credeam în ea, cântând-o ca pe un viers.
Luptând, zâmbetul mi s-a cam șters.
Eșecul meu este eșecul tău, iar pedeapsă îmi e moartea.
Speranța sfârșește ultima în ghearele disperării.
Cercetând apusul ce inima-mi ardea noaptea,
Am găsit leacul – în brațele terorii.
Credința în ceva nou renaște, dar nu sunt pregătit.
Calc pe covorul frunzelor de asfalt răs-întărit.
Simt o revenire, un Big Bang confuz și rătăcit.
E cald, dar tălpile mi s-au cam răcit…
