Absolvenții de clasa a VIII-a, care vor susține în acest an Evaluarea Națională, vor fi admiși la liceu cu media obținută la examen, fără a fi luată în calcul media celor patru ani de gimnaziu. Decizia a fost luată printr-un Ordin de Ministru în august 2022.
Elevii care susțin în acest an Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a vor fi admiși în ciclul liceal doar cu media notelor obținute la probele examenului. Media claselor gimnaziale nu va mai fi luată în calcul, în urma unui Ordin de Ministru, care a eliminat-o. Timp de 20 de ani, media celor patru ani de gimnaziu a reprezentat o pondere în media de admitere.
Potrivit Ordinului de Ministru, publicat în Monitorul Oficial, înscrierea candidaților la liceu se va face pe baza mediei notelor obținute la examene. Mai mult, se va calcula media aritmetică, cu două zecimale. De asemenea, notele nu se vor rotunji, nici în cazul mediei, și nici în cazul notelor obținute la probele din cadrul Evaluării Naționale.
Cu toate acestea, media celor patru ani de gimnaziu va putea fi folosită cu scopul de a departaja elevii care au media de admitere egală.
Sorin Cîmpeanu, cel care a ocupat funcția de ministru al Educației în acea perioadă, a declarat că:
notele și-au pierdut din relevanță […] luându-le în calcul la examene din momente importante ale copiilor, nu cred că este fair
Până la adoptarea acestei decizii, media de absolvire a ciclului gimnazial reprezenta 20 de procente din media de admitere și se calcula după formula: MA = 0,2 x ABS + 0,8 x EN. Evaluarea Națională reprezenta cele 80 de procente din medie.
CARE ESTE CALENDARUL EVALUĂRII NAȚIONALE 2023?
- 9 iunie 2023: proba scrisă la Limba și literatura română;
- 21 iunie 2023: proba scrisă la Matematică;
- 22 iunie 2023: proba scrisă la Limba și literatura maternă;
- 28 iunie 2023: afișarea rezultatelor până la ora 14.00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 16.00-19.00;
- 29 iunie 2023: depunerea contestațiilor în intervalul orar 8.00-12.00;
- 4 iulie 2023: afișarea rezultatelor finale.
Sursa: EduPedu
Foto: Digi24