Love stories are not my cup of tea. Asta până nu de mult. Mi se pare chiar trist cum nu contribuim la plasticizarea unor detalii mărunte care ne pot schimba viziunea. Dar cumva este și de înțeles – atenția e greu de controlat și de acordat.
Experiența mea într-ale cititului de povești de dragoste se rezumă la operele studiate în timpul liceului la orele de limba română și literatură universală. Deci aproape nimic citit din propria inițiativă. Grație mie că mă mai prinde câte o febră de a începe cărți la întâmplare când deja am o lectură în curs!
Nu știu cât de repede o să mă maturizez din punctul ăsta de vedere, dar după „Invitația la vals” de Mihail Drumeș nu pot să fiu decât mulțumită că am citit-o. Și o să vă spun și de ce, numai dați-mi voie să așez acul pe vynil ca să putem asculta piesa lui Weber, „L’invitation à la valse”, de unde a și fost inspirat titlul romanului.
Opera „Invitația la vals” a fost publicată pentru prima dată în anul 1936 la Editura Vremea înregistrând, de-a lungul timpului, 35 de ediții și obținând un record unic în materie de tiraj.
Despre autor
Mihail Drumeș, pseudonim pentru Mihail V. Dumitrescu, a fost născut pe 26 noiembrie 1901 la Ohrida, în fosta Iugoslavie. A fost cel de al patrulea copil din cei șase dintr-o familie de origine aromână. Dramaturg, nuvelist, realizator de proză scurtă și romancier fiind, a reușit să creeze o operă foarte apreciată în perioada interbelică, însă nu și de critica literară, motivele fiind greu de explicat.
Succesul obținut cu romanul „Invitația la vals” i-a permis să își asume conducerea Editurii Bucur Ciobanul. În acest timp a pus bazele unui amplu program de tipărire al cărților pentru copii și tineret, principalul furnizor de texte fiind Drumeș însuși.
Pe lângă „Invitația la vals”, titluri precum „Capcana” (1927), „Ioana d’Arc” (1937), „Scrisoarea de dragoste” (1938), „Elevul Dima dintr-a șaptea” (1946) „Se revarsă apele” (1961), „Sfântul Părere” (1930), dar cu ediție definitivă numită „Cazul Magheru” (1970) și „Arde Prahova” (1974) s-au bucurat de atenția cititorilor.
Date tehnice ale romanului
„Invitația la vals” este o poveste de dragoste de doar 318 pagini și un dans amețitor condus de exagerate reprezentări despre sine. Un roman cu abordări moderne, de analiză psihologică prin tema abordată – teama exacerbată de a nu fi subordonate și umilite personajele cuplului protagonist, pierdut într-o iubire ce distruge reciproc.
Fiind scris din perspectivă narativă subiectivă, prezentul poveștii de dragoste din roman devine prezentul cititorului, autenticitatea este redată de trăirea intensă, generatoare de dramatism și tensiune, atât de intensă încât vă veți îndrăgosti la unison cu personajele și veți suferi cu gândul zile bune după finalizarea lecturii.
Tudor Petrican, student la Drept, este un tip charmant și știe asta, fiecare iubită de dinaintea Micaelei devenind în final o victimă a bolnavului său orgoliu. Este plin de amor propriu, cu un flux al conștiinței contradictoriu și se afișează într-un mod teatralizat ca fiind extrovertit, tot din dorința de a-și ocroti sensibilitatea.
Întâmplarea face ca cea de care se va îndrăgosti să fie la fel de trufașă, nici nu mă miră. Micaela e și ea studentă, însă nimeni nu știa la care facultate. Cunoscând doar perspectiva protagonistului, Micaela devine un personaj pe care îl veți descoperi deodată cu Petrican, iar aspectul ăsta reține atenția cititorului prin inducerea unei curiozități aparte, dată de punctul de vedere al personajului-narator care mediază între cel ce lecturează și personajele din carte.
Foarte importante în povestea lor de iubire sunt scrisorile trimise de către Petrican, refuzate și apoi acceptate de Micaela, devenite personaj cu caracter impropriu. Spun asta pentru că sunt doar purtătoare ale trăirilor și gândurilor, totul începe și se sfârșește cu ele, însă sub semnul indirectului.
Rezumat indicativ
Textul debutează printr-un procedeu compozițional similar romanului camilpetrescian „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, aflând încă din primele rânduri că personajul principal este Tudor Petrican, aflat la capătul puterilor, obosit ca după trăirea câtorva vieți pământești.
Acest artificiu literar tranformă întreaga citire într-un déjà vu al emoțiilor, în pofida faptului că discursul și rostirea literară sunt de nivel mediu, simplist, deci citirea textului este cumva încetinită de profunzimea întâmplărilor, și nu de complexitatea limbajului, cel ce lecturează încercând să tragă de text.
Micaela și Tudor se consideră imediat unul pe altul. Totul se întâmplă spontan. De la o sărutare sălbatică, plină de ură, până la un caz de forţă majoră reprezentat de o călătorie surpriză spre Constantinopol în urma unei gelozii.
Ritmul dansului începe să se piardă în momentul în care Petrican realizează cat de mult s-a apropiat de Micaela, așa că din teama de a nu se îndrăgosti și renunța la amorul propriu, îi scrie o epistolă de adio sperând să reacționeze cumva. Evident, Micaela nu i-a răspuns în niciun fel, iar imediat după acest episod lucrurile iau chipul unui miraj al suferinței implacabile.
Simetria incipitului cu finalul se realizează prin revenirea la cadrul dramatic redat prin intermediul monologului interior al lui Tudor Petrican, declarându-și că nu-i pare rău de nimeni și nimic, pentru că oricum, a fost prea frumos ca să se sfârşească altfel.
Replici ale personajelor pe care le-am notat
- În definitiv, ce e dragostea decât o taină pe care o ascund îndrăgostiţii şi o poartă în umbră, de frica luminii? Îndată, ce taina se dă pe faţă, dragostea veştejeste, îşi pierde frăgezimea, vraja devine ceva obişnuit, de toate zilele.
- Până la ea, femeia fusese pentru mine o pluralitate, de la ea încoace femeia deveni unică şi o chema cu numele ei.
- Aveam nevoie de aer, de libertate, de zgomot, de muzică, de orice, pentru că îmi era groază să rămîn numai cu mine.
- De altfel, aleşii dragostei absolute sunt excepţii tot atât de rare ca şi geniile.
- Întâi e foamea, și pe urmă dragostea. (Foarte important, copii!)
- Te-am iubit şi te iubesc cu atât mai deznădăjduit, cu cât ştiu că de-acum n-ai să mai fii niciodată al meu.
- Puterea asta nu-i decât o reflectare: tot din tine izvorăşte, să ştii. Dinaintea ta, dragul meu Jupiter, chiar munţii se pleacă.
- Câti oameni se pricep sa dispară când trebuie?
Impresii de final
„Invitația la vals” este de fapt o invitație la conștientizare, o șansă de a vedea într-un mod mecanic cu ce disfuncții poate apărea iubirea și, desigur, de a identifica impactul relației de cauză-efect.
Săruturile au fost ale mele, modul în care cei doi își vorbeau, umorul lor sarcastic, jocul de cuvinte, naturalețea de la începutul relației. Inițial citirea mi-a fost nutrită de bucuria celor doi, voiam să fiu cât mai aproape de realitatea lor, ca mai apoi să simt cum totul se prăbușește cu toată greutatea orgoliilor.
Am realizat, încă o dată, cât de impunătoare este puterea cuvântului. Fie el așternut ori rostit, cuvântul face diferența, dragilor! Te poate ridica în slăvi și te poate dezumaniza atât de ușor. Distruge negativul și pozitivul, fără ca măcar să fie neapărat raportat la realitate.
Așadar…
Recomand lectura acestei, cărți? Da, bineînteles! Aveți ce învăța din această carte? Absolut!
