La aproape două săptămâni distanță după ce am sărbătorit copiii, astăzi vom vorbi despre exploatarea lor prin muncă și despre cum sunt constrânși să renunțe la gândul – Când o să mă fac mare, vreau să fiu…
Mulți dintre ei nici nu se mai pot simți copii
Nu ar trebui să ne mire faptul că majoritatea copiilor exploatați prin muncă este din zone rurale și defavorizate. O familie din astfel de medii tinde să fie numeroasă, cu o situație financiară insuficientă și poate cu grija zilei de mâine mai mare.
În aceste condiții, părinții își introduc, parcă inconștient, copiii în muncile câmpului și în cele de prin curtea casei.
Nu cred că este neapărat un lucru rău. Chiar articolul ăsta este scris de o fată crescută la țară ce cunoaște acest gen de greutăți. Însă diferența dintre mine și ceilalți copii este că îmi ajutam părinții din plăcere, nu din obligație. Aveam sarcini pe măsura vârstei mele și asta după ce veneam de la școală. Educația nu mi-a fost înlocuită niciodată cu prășitul pe câmp.
Tot mai mulți copii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani sunt oprimați într-ale muncii fizice, care, pe lângă faptul că cere o condiție fizică bună, este și de talia unui adult. Activități din sectoare precum agricultura, serviciile domestice, industria prelucrătoare și cea extractivă sunt practicate de copii la ordinea zilei.
Apoi, sănătatea, educația, dezvoltarea mentală sunt distruse chiar în momentul în care ar trebui să reprezinte acumulări de bucurie. Crescând în asemenea condiții, sufletul de copil va zbiera mereu într-un corp de adult.
Conform unui nou raport publicat de Organizația Internațională a Muncii (ILO) și UNICEF:
- 70% dintre copiii care muncesc sunt implicați în sectorul agricol (112 milioane), 20% – în servicii (31,4 de milioane) și 10% – în sectorul industrial (16,5 milioane).
- Aproape 28% dintre copiii de 5-11 ani și 35% dintre copiii de 12-14 ani care muncesc nu merg la școală.
- Incidența exploatării copiilor prin muncă este mai mare în rândul băieților decât în cel al fetelor, la orice vârstă. Dacă se iau în calcul și situațiile în care copiii realizează activități în gospodărie cel puțin 21 de ore pe săptămână, se restrânge disparitatea de gen din rândul copiilor care muncesc.
- Exploatarea copiilor prin muncă este aproape de trei ori mai mare în mediul rural (14%) decât în mediul urban (5%).
Ce măsuri au fost propuse de către ILO și UNICEF pentru a reduce exploatarea copiilor?
- Protecție socială adecvată pentru toți, inclusiv alocații universale pentru copii.
- Creșterea cheltuielilor pentru o educație de calitate și revenirea tuturor copiilor la școală – inclusiv a celor care se aflau în afara sistemului de învățământ înaintea pandemiei de COVID-19.
- Promovarea muncii decente în cazul persoanelor adulte, astfel încât familiile să nu trebuiască să apeleze la ajutorul copiilor pentru asigurarea propriului venit.
- Eliminarea normelor de gen dăunătoare și a discriminării de gen care au un impact asupra muncii copiilor.
- Investirea în sisteme de protecție a copilului, dezvoltarea agriculturii, servicii publice în mediul rural, infrastructură și mijloace de subzistență.
Drepturile Copilului – insuficiente pentru gravitatea situației
Angajamentele guvernelor stabilite prin Convenția Națiunilor Unite privind Drepturile Copilului nu au avut o eficiență atât de mare încât fenomenul să fi fost destituit. Astfel că, pe langă acestea, în 2017 a fost creat și un Indice de protecție al copilului. Pentru fiecare stat afectat au fost furnizate recomandări conforme IPC:
De vorbă cu o victimă a exploatării prin muncă
- De la ce vârstă ai început să muncești și cum te simțeai când erai obligată să faci asta?
De când mă știu. La 4 sau 5 ani deja umblam cu cheia de la casă în gât și aveam grija surorii mele mai mici cu un an. Am simțit cum greul a venit peste mine la 6-7 ani, când a mai apărut un frate. La fel, îl hraneam, îl legănam, îl schimbam.
Plângeam mereu când vedeam copii jucându-se. Pe măsură ce creșteam, se înmulțeau și responsabilitățile. Prin clasa a V-a începuse deja sclavagismul în serie. De la plantarea/culegerea tutunului până la treburile casnice. Nu știu ce făcea mama, dar știu că eu mereu eram ocupată.
- Cât timp ai fost obligată să muncești, te duceai și la școală? Ai simțit vreodată că vrei să renunți la cursuri?
Da, mergeam și la școală. Îmi plăceau foarte mult orele de limba română și desenul, dar mai mereu rămâneam cu ce se preda în clasă sau ce mai citeam eu repede. Nu am avut niciodată timpul meu de învățat. Chiar dacă aș fi simțit că nu mai fac față la școală și că vreau să renunț, nu puteam face asta – aș fi fost bătută, lăsată să flămânzesc sau gonită de acasă. Trebuia să fiu sclavă pe câmp, dar și bună la școală.
- Care au fost cauzele apariției acestei exploatări prin muncă în familia ta? Cum priveai lucrurile?
Cauzele au fost diverse. Mulți copii, sărăcie, certurile părinților. Nu am simțit niciodată frumusețea raportului dintre copil și părinte, pur si simplu eram și eu pe acolo. Știam că nu e vina mea, însă în același timp știam și faptul că nu am autoritate, nu aveam șanse să fiu ascultată sau să schimb ceva. Aveam foarte multe responsabilități, dar fără vreo minimă putere.
- Cum te-au marcat acei ani?
Mi-au format o convingere interioară că dacă îmi doresc ceva, se va îndeplini. Desigur, cu foarte multă răbdare. Îmi place să cred că sunt o femeie puternică, dar îndur greu gândul că încă se practică așa ceva. Când am ocazia, îi ajut așa cum pot. Mă simt bine făcând bine.
Astăzi, când trebuia să analizăm progresele împotriva exploatării copiilor prin muncă, numărăm alte 160 de milioane care suferă din cauza aceluiași proces de creștere moromețian: Atata vreme cat traiesc eu ori faceti cum zic eu ori daca nu, sa plecati!, dar și din cauza unor sisteme guvernamentale ineficiente de protecție socială, care sunt direct responsabile de combaterea sărăciei și vulnerabilității, eradicarea și prevenirea muncii copiilor.
