Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, și-a exprimat două dorințe în ceea ce privește susținerea cursurilor: „Eu, ca ministru al Educației, nu doresc să mai modificăm structura anului școlar.” și „ca ministru al Educației, nu doresc trecerea în online pentru că au fost pierderi imense”.
Astăzi, 10 ianuarie, toți copiii de grădiniță și elevii au revenit la școală pentru săptămâna finală a acestui semestru, urmând, mai apoi, 13 săptămâni neîntrerupte de cursuri din semestrul al II-lea până la următoarea vacanță, decizie motivată prin următoarea afirmație a ministrului: „Am făcut deja o modificare, am avut o vacanță forțată (…) ne-am creat foarte multe probleme, vedeți foarte bine.”
În condițiile în care oficialitățile sanitare au anunțat că valul 5 al pandemiei cu noua variantă de coronavirus – Omicron a început, suportul legal pentru trecere școlilor în mediul online nu mai există, iar Sorin Cîmpeanu a justificat: „Nu vom trece școala în online decât dacă vom fi informați de Ministerul Sănătății și INSP că situația epidemiologică solicită acest lucru”.
Aici se regăsesc declarațiile în întregime.
De cealaltă parte, Alexandru Rafila, a afirmat faptul că: „Menținerea deschisă a activităților școlare nu cu orice preț, categoric, dar cu un algoritm care să fie rațional și să nu repete erorile majore aș spune – și îmi pare rău că spun lucrul acesta în mod repetat în care școlile din România au fost închise luni de zile când aveam 100 sau 200 de cazuri pe zi, total nejustificat și aș spune chiar iresponsabil”, a spus ministrul Sănătății.