Am ajutat un bătrân să treacă pe partea cealaltă de drum, ca nu care cumva să alunece în nămolul lăsat în urma unor lucrări efectuate. Acesta, cu lacrimi în ochi, mi-a mărturisit recunoștință și mulțumire.
Stabilit în New York, se reîntoarcea în România acum 15 ani, având ceva locuințe de recuperat, care pe vremea comunismului și chiar și după i-au fost luate fără nici o explicatie concretă. Trădat de prieteni și cunoștințe, acesta și-a continuat viața, ducând în spate singurătatea, căci moartea i-a răpit și familia. S-a căsătorit, are copii, stabiliți tot în New York, care nu știu sigur dacă s-au întors cu el. Nevasta lui e internată în spital aici, în România, având ceva probleme la nivel de creier care au necesitat intervenții chirurgicale.
„E cu 5 ani mai tânără decât mine, credem că ea mă va susține, dar e invers”, mi-a spus aproape izbucnind în plâns.
Are 91 de ani, Nitu Dumitrescu, din părinți Brașoveni, născut la București, fără știință vă spun că nu știu ce căuta pe bulevardul Tomisului din Constanța. Mi-a povestit povestea vieții lui fără nicio ezitare, vrând să se dezlege de tot ce a văzut, de tot ce a auzit la viața lui, de tot ce a trăit.
I-am simțit durerea căci acesta a fost martor implicat în perioada comunistă, martor la trecerea secolului, la tot ceea ce s-a schimbat până în prezent. Atâtea informații, atâtea experiențe, atâtea, atâtea… dar un lucru este cert pentru el, IUBIREA față de aproapele e tot mai rară.
Pe bulevardul Tomisului, acum câteva zile, un adolescent i-a spus „ce cauți aici dom’le? te caută moartea și tu umbli pe aici…” Cu lacrimi în ochi mi-a spus repetitiv, pe parcursul conversației, replicile tăioase ale respectivului tânăr.
L-am îmbrățișat, i-am spus că îl iubesc din tot sufletul, că mintea lor bolnavă, a acelor tineri, le otrăvește sufletul făcându-i să uite ce este uman, de fapt.
I-am spus că spiritul lui este treaz, și cu cât conștientizarea este mai multă, cu atât mai greu va fi. Cu stimă și respect, l-am ascultat, nevrând să mă lase să plec, pentru că încă avea de spus ceva. Pentru câteva momente am devenit cei mai buni prieteni și așa am și rămas, chiar dacă știu că în câteva timp acesta va pleca din lumea fizică.
„Mă bucur mult că ne-am întâlnit și m-ai ajutat, oamenii sunt mai buni în afara țării. Aici, m-a întrebat ce caut aici, mă caută moartea”, din nou lacrimi…
I-am spus că este binecuvântat în drumul vieții lui pentru simplul fapt că ne-am regăsit pe bulevardul Tomisului. I-am mulțumit pentru privilegiul acordat, pentru prietenia loială, căci amândoi am promis să ne ținem în gând unul pe celălalt, pentru poveste lui și pentru faptul că încă trăiește.
Respectați bătrânii, nu știți cine au fost, nu știți ce povești au în spate. Pur și simplu, respectați bătrânii, căci ei sunt îngerii ce vă vor veghea din ceruri!
Nitu Dumitrescu, 91 de ani, iubitor al teatrului românesc și actor, coleg al lui Jean Constantin, pe numele său real Constantin Cornel Jean, actor pe meleagurile străine, căci țara nu i-a putut oferi destul și, din păcate, nici acum nu o face! Vei ramâne în gând și sufletul mereu Nitu, și cu siguranță și eu am rămas în mintea și sufletul tău! Nu ești singur, chiar dacă așa pare.
Și astfel, oameni buni, un alt om l-a întâlnit pe Dumnezeu, l-a ajutat să traverseze pe partea cealaltă de drum. Mulțumesc amice!
Autor: Valah Andreea
