Vocile copiilor au un rol important în societate, în familie, la școală și oriunde calcă aceștia, dar se pune întrebarea: cât de des sunt băgați în seamă? Educația este stâlpul de bază pe care o națiune trebuie să se bazeze, iar unul dintre tipurile de educație necesare este cea sexuală. Minorii au toate drepturile să-și cunoască propriul corp, să învețe cum să-și protejeze zonele intime, să înțeleagă că este normal să nu accepte îmbrățișări și săruturi din partea necunoscuților și lista poate continua.
Bogdan Morar, psiholog clinician și influencer în mediul online, ne va explica în detaliu ce presupune educația sexuală, miturile care se învârt în jurul acesteia și importanța educației sexuale încă din primii ani de viață.
Povestește-ne din perspectiva de psiholog un caz din cabinet care te-a pus pe gânduri. Ai fost pus în situația în care să nu îți dai seama care ar fi cea mai bună metodă pe care să o aplici?
În principiu, toate cazurile te pun pe gânduri într-o anumită măsură. Însă îmi amintesc de un caz care m-a lăsat cu un gust amar. Pe scurt, un conflict între un tată (preot ortodox) și fiul său (adolescent gay). Acesta nu putea să accepte că fiul său e perfect normal și sănătos. Nu putea să accepte realitatea obiectivă în care trăiește. Nu înțelegea că există diferențe masive între viața reală și cea descrisă în scripturi. Era prea investit în gândirea magică și superstițioasă specifică vocației sale. Îl scandaliza faptul că homosexualitatea este înnăscută, naturală și normală fiindcă scripturile după care își trăia viața afirmau opusul. A și renunțat la terapie după două ședințe.
Ce m-a șocat cel mai tare este cât de puternic poate fi conflictul intern cu care se confruntă persoanele care își construiesc o identitate în jurul unor texte antice. Cât de dificil trebuie să fie să coexiste cu ceilalți într-o societate laică și modernă unde există persoane de alte confesiuni, de altă culoare, care fac sex înainte de căsătorie și „încalcă” toate normele lor. Și totodată cât de dificilă trebuie să fie viața pentru cei apropiați care nu le împărtășesc credințele. Teoria evoluționistă, heliocentrică, sexualitatea umană, etc toate aceste fapte -realități până la urmă- erau respinse de către tatăl acestuia. Singurul adevăr care conta era cel biblic.
Ce-i drept, suntem liberi să facem ce vrem cu viața noastră. Putem fie să acceptăm știința și realitatea obiectivă, fie să o respingem și să găsim confortul în credință. Însă atunci când începem să impunem modul nostru de viață celorlalți, avem o problemă. Nu putem tolera astfel de derapaje. Libertatea noastră se încheie acolo unde începe libertatea celuilalt.
Predai lecții de educație sexuală în mediul online pentru ca tot mai mulți tineri să aibă acces la informații cu privire la cunoașterea propriului corp și informații utile care aplicate pot ajuta la prevenirea unor acțiuni ce, altfel, ar putea deveni fatale. Ce te-a determinat să te îndrepți spre crearea unui astfel de conținut?
Interesul meu pentru sexualitatea umană a crescut organic, în timp. Însă au fost două momente cheie în sensul acesta: referendumul din 2018 împotriva minorităților sexuale și proiectul de lege care căuta să interzică discuția despre gen în școli și universități. Două atacuri extrem de grave la adresa democrației liberale. Și același trend îl vedem și față de educația sexuală. Multă opoziție și teamă. Mult fake news și propagandă.
– Bogdan poate fi urmărit pe Instagram AICI –
Nu ne putem întoarce în Evul Mediu, înapoi în obscurantism, oricât de mult și-ar dori unii oameni. E mare nevoie de educație sexuală în România fiindcă situația este catastrofală. Spre exemplu, 10% din minore sunt mame. Mai mult, conform Institutului Național de Statistică, 1 din 10 bebeluși sunt născuți de către copii.
În plus, stăm prost pe toate statisticile legate de acest subiect. Există foarte multă mitologie în jurul sexului și sexualității. Tocmai din aceste motive am simțit nevoia să intervin personal fiindcă pentru mine e clar că statul român nu o va face.
Trebuie să avem grijă cu aceste trenduri ultra-conservatoare și ultra-religioase fiindcă rănesc copiii, exact acel public-țintă pe care pretind că îl protejează. Momentul în care vom condiționa actul educațional de convingerile noastre religioase este cel în care vom distruge complet învățământul românesc.
Care sunt elementele esențiale pe care tinerii trebuie să le înțeleagă atunci când li se vorbește despre educația sexuală?
Sunt multe lucruri importante pe care tinerii ar trebui să le înțeleagă referitor la educația sexuală. Însă dacă ne rezumăm strict la cele necesare, aș spune conștientizarea că educația sexuală e în primul rând pentru siguranța lor fizică și psiho-emoțională. Dincolo de informațiile principale ce vizează infecțiile cu transmitere sexuală și mijloacele de prevenție și contracepție, educația sexuală e și despre consimțământ, despre cum să ai relații sănătoase, atât cu ceilalți (parteneri romantici, sexuali) cât și cu tine însuți (acceptarea propriului corp, propriei sexualități, etc).
Cum ar trebui abordată educația sexuală în școli și de la ce vârstă? Ar trebui să fie o clasificare în funcție de vârsta elevilor? Ce teme ar trebui abordate?
Ideal, educația sexuală ar începe înainte de nașterea copilului, și anume prin educarea părinților în ceea ce privește genul, sexul și orientarea sexuală. Apoi, bineînțeles, încă din primii ani de viață. Evident, adaptăm conținutul vârstei, să poată înțelege copilul.
În primii ani de viață învățăm părțile corpului; mâini, degete, nas, urechi și bineînteles penis, respectiv vulvă. Nu e recomandat să ne învățăm copilul cu „cocoșel” și „ouțe” . Limbajul e foarte important aici. Fiindcă dă tonul. Nu folosim diminutive pentru organele genitale (sau porecle) fiindcă transmitem mesajul că acestea sunt rușinoase și că nu e ok să vorbim despre ele. Și asta s-ar putea să ne coste foarte mult, mai ales dacă cumva acel copil ajunge să fie atins nepotrivit de către un prădător și alege să nu ne spună acest lucru din rușine.
Oricum părțile corpului sunt doar atât, părți ale corpului. Avem degete, brațe, penis, testicule, vulvă, clitoris s.a.md. Nu e cazul să ne jenăm de ele. Dacă nu ne jenăm la ureche, nas sau cot, nu e cazul să ne jenăm la clitoris, spre exemplu.
Tot în primii ani de viață e recomandat să-i învățăm despre consimțământ. Ce comportament e potrivit din partea celorlalți și ce nu e potrivit. Cred că ne amintim cu toții de acele mătuși sau cunoștințe care ne ciupeau de obraji și ne sărutau excesiv când eram mici. Acei oameni de care ne doream să fugim și să ne ascundem. E foarte important să ne învățăm copiii să spună “Nu”. Să le explicăm că ei sunt în control și că au autonomie asupra propriului corp. Îi ajutăm să înțeleagă că ei se pot opune, că pot refuza acele explozii de afecțiune venite din partea celorlalți. Nu e ok să crească crezând că e normal să fie sărutați și îmbrățișați de către alți oameni – mai ales dacă nu își doresc asta!
Cât despre educația sexuală în școli, vorbim deja de copii mai mari, deci putem veni cu informații mai detaliate. Spre exemplu, un copil de 10 ani are nevoie de mai multă informație, fiindcă urmează pubertatea și adolescența când sexualitatea explodează iar ulterior are loc debutul vieții sexuale. Așa că trebuie să învețe despre consimțământ sexual, responsabilitate, riscuri, sarcină, infecții, boli s.a.m.d.
Educația sexuală aplicată în școli ar fi un început al prevenirii fenomenului mamelor minore?
Absolut. Toate studiile ne arată acest lucru. Atunci când tinerilor li se oferă informații despre sex, contracepție, riscuri s.a.md., aceștia amână debutul vieții sexuale spre deosebire de cei care nu au acces la educație sexuală. Tot circulă mitul acesta că educația sexuală spulberă inocența copiilor. Complet fals! Din contră, statisticile ne arată că o prelungește, dacă e să gândim în termenii aceștia propuși de către opozanți.
Tinerii care au parte de educație sexuală sunt mai susceptibili să amâne sexul (fiindcă se simt deseori intimidați și nepregătiți să-și asume responsabilitățile și posibilele riscuri). Mai mult, tind să aibă mai puțini parteneri sexuali și să folosească prezervativul.
Spre rușinea noastră, fenomenul mamelor minore e foarte bine înrădăcinat în România. Copii care nasc copii. S-a ajuns aici din complicitatea statului, dar o vină mare o au și părinții. Atunci când o fată/fetiță rămâne însărcinată societatea tinde să dea vina pe aceasta. Însă degetele ar trebui îndreptate mai degrabă către părinți și stat. A limita accesul copiilor la educație, inclusiv sexuală, este imoral și anticonstituțional. Parcă prioritatea nr. 1 era binele copiilor noștri, nu? Iată la ce îi condamnăm când îi ținem în întuneric.
De ce se vorbește atât de puțin în România despre educație sexuală? Cum ar putea fi educați părinții pentru ca la rândul lor să-și poată educa copiii din punct de vedere sexual?
Fiindcă suntem o țară foarte speriată de sexualitate. Atât de speriată încât aveam și un proiect de lege ce prevedea pedeapsa cu închisoarea pentru cei care predau acest subiect copiilor fără acordul părinților. Este halucinant din punctul meu de vedere.
Avem o grămadă de mituri si temeri legate de ce înseamnă educația sexuală, intens promovate de către biserică. S-a ajuns să se creadă că li s-ar prezenta copiilor materiale pornografice explicite, că s-ar învăța poziții sexuale sau că s-ar căuta să-i transforme pe copii în homosexuali.
Din păcate, rata de analfabetism funcțional nu îi ajută foarte mult pe părinți când vine vorba de educația copiilor. Însă resurse există din abundență. Informațiile sunt peste tot. Problema este că unii părinți cad pradă informațiilor false venite din partea bisericii și conservatorilor. Ideal ar fi ca un părinte să poată face diferența între un fapt științific și propagandă religioasă. Însă realitatea pictează altă imagine. Tocmai de aceea ar trebui ca statul să își facă treaba și anume să facă educație sexuală în școli. Fiindcă părinții, în marea lor majoritate, nu sunt echipați cu suficiente cunoștințe despre sexualitate cât să-și ajute copiii. E timpul să rupem ciclul de ignoranță, pentru binele copiilor.
Abordarea temei sexualității în familie ar ajuta copiii să înțeleagă mai bine cum funcționează corpul lor și cum să aibă grijă de sănătatea lor?
Cu siguranță ar ajuta copiii dacă ar fi făcută corect și obiectiv. Însă putem conta pe părinți să nu își impună propriile credințe și preferințe? Că nu vor „contamina” conținutul educațional cu propria viziune asupra ce e moral și ce e greșit? Până la urmă educația sexuală ar trebui să fie descriptivă, nu prescriptivă.
Ce se întâmplă în corpul unei minore care rămâne însărcinată la o vârstă fragedă? Se poate ajunge la depresie din această cauză?
Sarcina, în general, prezintă suficiente riscuri fizice și pentru o femeie adultă, darămite pentru un copil de 10 ani, spre exemplu! O fetiță de 10 ani nu este suficient de matură și dezvoltată fizic pentru a susține cu ușurință o sarcină, chiar dacă poate rămâne însărcinată. Însă, pe lângă toate riscurile legate de integritatea fizică, sarcina la copii vine și cu complicații de ordin psiho-emoțional, inclusiv depresie.
Studiile arată că fetele de 15-19 ani sunt de două ori mai predispuse să dezvolte depresie post-partum în comparație cu femeile care nasc după vârsta de 25 ani. Tot studiile ne indică faptul că mamele minore experimentează nivele mai mari de stres, ceea ce poate conduce la diferite tulburări emoționale. În plus, mamele minore au o rată de ideație sucidară (se gândesc la suicid) mai mare decât ceilalți adolescenți și sunt mai predispuse la a dezvolta o tulburare de stres post-traumatic.
Traumele postnatale în cazul minorelor au urmări grave asupra viitorului acestora? Reușesc să revină la un mod normal de viață?
Toate traumele au urmări. Cât de puternic va fi ecoul acestora depinde de reziliența fiecăreia în parte, dar și de sprijinul din partea familiei și apropiaților.
Revenirea la normalitate e foarte discutabilă. Depinde cum definești „un mod normal de viață”. Mamele minore pot decide să își crească copilul, să-l dea spre adopție sau chiar să facă avort dacă situația le-o permite. Asta înseamnă că impactul unei sarcini la minore diferă de la caz la caz, în funcție de alegeri.
A deveni părinte la o vârstă fragedă e o situație atipică ce va genera noi conflicte interne, altele față de cele obișnuite ale vârstei. Și aici vorbim despre responsabilitatea enormă de a crește un copil, rușinea și stigma asociată cu a fi mamă minoră, dificultăți în a gestiona responsabilitățile școlare, de a dezvolta relații de prietenie cu covârstnicii s.a.m.d.
Care este probabilitatea ca mamele minore să se adreseze unor psihologi care sa le ofere consiliere pentru a trece peste traumele psihice provocate?
Mamele minore au nevoie de sprijin din partea părinților însă nu m-aș baza neaparat foarte mult pe aportul familiei. Până la urmă au și părinții o mare parte din vină și s-ar putea să fie de fapt un alt element ostil/stresant pentru tânăra mamă. Tocmai din aceste motive e necesar să-i învățăm încă dinainte de pubertate despre contracepție și riscuri.
Din păcate, educația sexuală în România rămâne un vis. Ceea ce înseamnă că odată puși în situația de a avea de-a face cu o minoră însărcinată, e important să îi explicăm clar ce opțiuni are în privința sarcinii și/sau ulterior în privința copilului. Indiferent de alegere, să oferim sprijin.
Pornografia este ușor accesibilă în mediul online, iar tinerii cad pradă acesteia. Care sunt efectele negative ale pornografiei asupra procesului de dezvoltare normală al tinerilor? Cum poate fi oprit un tânăr dependent de pornografie din a mai urmări astfel de videoclipuri?
Pornografia are și efecte negative, adevărat, pe lângă cele pozitive. Însă, când vorbim de copii/adolescenți, am putea spune că efectele negative sunt dublate, fiindcă vorbim de persoane impresionabile.
Pornografia e că nu reflectă lumea reală și nu reflectă nici sexul în mod realist. Când discutăm de conținut pornografic, discutăm în general despre pornografie mainstream (heterosexuala sau homosexuala). Problema principală cu aceasta e faptul ca întărește ideea ca există un singur tip de corp masculin sau feminin care e dezirabil sau acceptabil. Nu găsim în pornografie abordări feministe sau nontradiționale, spre exemplu, care să ilustreze mai bine diversitatea naturală din lumea reală. Iar asta crează o imagine deformată referitor la ce înseamnă sexul și cum îl practică oamenii reali. În filme și imagini vedem mereu și mereu aceeași abordare: heteronormativă, patriarhală și falocentrică.
Din păcate, singurul tip de educație sexuală la care au acces cei mai mulți tineri e pornografia. Iar asta poate avea consecințe grave. A folosi pornografia pe post de „educație sexuală” se traduce în a avea așteptări exagerate de la partenerii sexuali în ceea ce privește repertoriul sexual, dar și așteptări exagerate față de propriul corp și propria „prestanță” sexuală. Ceea ce e extrem de toxic pentru tinerii aflați în dezvoltare.
Într-adevăr, se întâmplă ca unii adolescenți să dezvolte o „dependență” de pornografie. Când consumul de pornografie începe să afecteze funcționarea de zi cu zi (performanță școlară, socială etc) atunci evident avem de-a face cu o problemă. A recunoaște deschis că ai o adicție e un lucru dificil pentru oricine, cu atât mai mult pentru un adolescent dependent de pornografie. Însă e important ca această adicție să fie adresată, iar pentru orice adicție, o intervenție de specialitate e mai mult decât recomandată.
Crezi că generația de astăzi este mai pregătită pentru a accepta diferențele dintre oameni? Să fie tinerii de astăzi schimbarea de care este nevoie în lume?
Cu fiecare generație nouă vedem progres în ceea ce privește gradul de acceptare a diferențelor dintre oameni, ceea ce e încurajator. Generațiile tinere sunt mult mai queer, mult mai liberale și mai eco-friendly decât celelalte. Este un semn că încet-încet, ne îndreptăm spre o societate în care egalitatea și grija față de natură sunt valori importante. În plus, a face loc diversității culturale, etnice, sexuale și religioase înseamnă mai multă valoare pentru societate în general, dar și individual.
Pe de altă parte, privesc cu ingrijorare valurile de populism, naționalism si ultra-ortodoxism din țară. Cel mai mult mă întristează să văd tineri care rezonează cu aceste poziționări ideologice, cu acest obscurantism științific. E un fapt că unii oameni sunt seduși cu ușurință de ideea de a impune tuturor un anumit mod de a gandi, a trăi, a exista. Însă acest mod de gândire e contrar tuturor principiilor democrației liberale.
