Odată cu instaurarea pandemiei COVID-19, medicii au intrat în linia I și au luptat cot la cot cu virusul, îndoielile oamenilor și consecinţele lor.
Doctori rezidenți detaşaţi la DSP, indiferent de specialitatea de drept, gărzi în plus și responsabilitatea miilor de morți. Când medicii au obosit, le-au fost aduse ajutoare… Când și aceste surse vor fi epuizate, ce va mai rămane?
Răspunsul firesc este… alți medici! Cei care urmează facultăți în domeniu, se pregătesc pentru admiteri sau au în gând idealul medicinei, mai sunt dispuși oare să își asume ce actualele cadre medicale suportă?
Alexandra Roman, studentă la Facultatea de Medicină Generală „Carol Davila” din București, a povestit cum arată viața unui student în vremuri de pandemie.
Alexandra a vorbit despre modul în care, în calitate de student la medicină, a perceput și gestionat repercursiunile pandemiei asupra meseriei pe care și-o dorește.
Spune-ne câte ceva despre tine și decizia de a urma Facultatea de Medicină. Ce idealuri ai avut în minte când ai luat această hotărâre și cu ce visuri ai plecat la drum?
Mă numesc Alexandra Roman, sunt studentă în anul 6 la Medicină Generală, la UMFCD București, iar pe social media mă veți recunoaște mai rapid ca Ale’s Anatomy.
Am ales să urmez medicina cu mult înainte să realizez ce va presupune aceasta carieră. Poate sună clișeic, însă nu m-am văzut făcând altceva. Mereu m-a fascinat modul în care funcționează corpul uman. Am fost un copil curios și de mică mă jucam de-a doctorul cu bunica mea, îi furam stetoscopul mamei și faceam operații pe păpuși.
Am intrat în facultate cu dorința de a cunoaște… OMUL – fizic, psihic, social, filozofic, chiar artistic. Mi-am dorit să învăț despre OM în integritatea lui. Acum, la final de facultate, pot spune că am bazele pentru a începe să explorez cu adevărat acest concept.
Ideal, sper să devin un medic complet, un medic care îmbină știința cu filozofia și cultura, cu o vorbă bună adresată la momentul potrivit, cu un sprijin solid în clipele grele ale pacientului, transformându-și meseria în artă.
Cum ai perceput pandemia din perspectiva studentului la medicină?
Pandemia a fost o perioadă plină de confuzie și teamă de necunoscut, atât din punct de vedere uman, fiind martor al unor scenarii și povești terifiante, dar și din punct de vedere didactic, fiindcă medicii ce ne sunt profesori au fost nevoiți să se împartă între acest eveniment global deosebit de stresant și munca la catedră sau mai bine zis… pe ZOOM și Google Classroom.
A fost dificil, mai ales la specialitățile cele mai atinse de această criză. I-am simțit pe profesori tensionați, temători, stresați și pe bună dreptate…
Stagiile practice și cursurile în persoană s-au transformat în mare parte în întalniri online, fapt care ne-a privat de interacțiunea cu pacienți, cel puțin la începutul pandemiei.
Ulterior însă, au existat posibilități să facem practică, deși poate nu în mod tradițional, în cadrul stagiului. Dacă ai vrut să lucrezi, s-a putut – fie ca voluntar pe secții COVID, fie la DSP, fie la cabinete de medicină de familie. De ajutor a fost și este nevoie, așa că studenții au avut posibilitatea sa participe la activități practice.
Cu toate astea, va trebui sa fiu sinceră și să spun că a fost totuși nevoie să trecem peste un impediment peste care nu credeam că va trebui vreodată să trecem și anume – propriul confort și propria siguranță.
Facultatea online în pandemie a însemnat că a ieși din casă și a face practică devenise o opțiune personală și nu o obligație în cadrul programului de studii.
Cum ai fi gestionat situația dacă erai cadru medical în această criză pandemică?
Cred că în mare lucrurile au fost gestionate decent având în vedere situația. Sunt două lucruri pe care totuși le-aș fi făcut diferit, și anume organizarea examenelor strict fizic și accentul mai mult pus pe partea practică, ajutandu-ne mai mult de tehnologia existentă.
A fost o perioadă de tranziție și a fost o perioadă dificilă atât pentru studenți cât și pentru cadrele medicale, însă examenele online la medicină nu sunt cea mai bună opțiune, din punctul meu de vedere. Chiar dacă stagiul e online, un examen teoretic în persoană cu medicul ce ne-a fost profesor, o discuție din materia predată care să verifice înțelegerea ei (nu memorarea fără sens) și unul practic la patul pacientului, în condiții de siguranță și cu echipament corespunzator, ne-ar fi ajutat mult mai mult în formare decât un set de întrebări grilă date pe internet.
În ceea ce privește partea practică, există o mulțime de resurse online puse la dispoziția studenților la medicină ce ar putea fi încorporate în materia predată, făcând-o mult mai interactivă și interesantă – de la laboratoare de histologie virtuale la simulatoare 3D de operații.
Ce dezavantaje ai avut în această perioadă și cum ai reușit să le gestionezi?
Pentru mine personal, a fost o perioadă în care m-am concentrat mai mult pe studiul individual, m-am înscris la o mulțime de evenimente și workshop-uri online, de aici și din străinătate, încercând cumva să suplinesc partea practică ce a lipsit de la unele stagii.
Ca dezavantaj, se poate număra și lipsa de socializare cu oamenii ce la un moment dat s-ar putea să faca parte din echipa medicală în care vom lucra. Am devenit poate și mai individualiști decât eram deja, fapt pe care îl văd ca fiind destul de grav pentru un medic care trebuie să știe să se integreze într-o echipă, să-și lase ego-ul la o parte, să răspundă și să pună intrebari colegilor, să se consulte cu ei și să ajungă la cea mai bună concluzie, în beneficiul pacientului.
Crezi că medicina încă merită a fi considerată o variantă viabilă pentru tineri în contextual actual pandemic? De ce?
Cred că acum mai mult ca oricând s-a văzut nevoia acută de profesioniști în domeniul medical. Nu doar la noi, ci în întreaga lume.
Nu cred că a meritat mai mult să faci medicina vreodată în ultimele decenii.
Nu am să mint. E greu și e frustrant, uneori, nu din cauza materiei de învățat, ci din cauza modului de organizare a sistemului nostru de învățământ medical. Nu vei avea întotdeauna cele mai bune și noi materiale la dispoziție. Nu vei avea întotdeauna ce îți trebuie pentru diverse proceduri. Nu vei fi întotdeauna tratat corect. Nu vei fi bagat în seamă la practică mereu, așa cum poate ți-ar plăcea.
Va trebui sa înveți mult, să găsești singur surse de încredere, să îți găsești un mentor de la care sa furi meserie, să nu lași competiția să te dezumanizeze, să fii un coleg bun și să îi ajuți și pe cei din jurul tău să fie la fel.
Merită? DA. Un mulțumesc adresat la finalul zilei de un om care a avut nevoie de tine bate orice nebunie prin care trebuie să treci în 6 ani de facultate, 5-6 de rezidențiat și o viață întreagă de muncă.
Cel puțin așa simt acum și dacă îmi doresc ceva, acel ceva e să nu-mi schimb părerea asta vreodată.
În ciuda tuturor obstacolelor, viitorii medici continuă să lupte, să sacrifice timp, bani și energie. Așadar, rămâne o singură întrebare: merită, oare, în cinstea efortului depus, oamenii în mâna cărora ne punem viața, mijloace prin care să acumuleze informația esențială, și mai presus de toate, un gram de încredere din partea noastră, pentru a-și îndeplini menirea?
