Interviu cu Petre Daniel Tîrziu, membru al Consiliului Național al Elevilor, despre interesele elevilor

După cum știm, interesele și dorințele elevilor sunt apărate și susținute de Consiliile Elevilor. Aceștia încearcă prin diferite metode să ne facă vocea auzită, implicându-se foarte mult.

Consider că a fi membru al Consiliului Elevilor, președinte, vice, secretar etc. este o responsabilitate uriașă și, de altfel, o asumare. Acești membri trebuie să știe cum să ne apere interesele, să ne asculte propunerile și, până la urmă, să ne apere pe noi.

Așadar, am plăcerea să vi-l prezint pe Petre Daniel Tîrziu, membru al Consiliului Național al Elevilor. Acesta a acceptat să ne răspundă la câteva întrebări despre educația în România, despre planurile, ideile și inovațiile pe care le are acesta în cadrul Consiliului.

1. Bună! Țin tare mult să îți mulțumesc că ai rupt din timpul tău să-mi răspunzi la câteva întrebări legate de cum este să fii membru la Consiliul Național al Elevilor! Aș vrea să ne spui câteva lucruri despre tine, precum ce funcție ai în cadrul Consiliului, de ce ai ales această funcție.

Mă numesc Petre-Daniel Tîrziu și sunt elev în clasa a XI-a la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași. Fac parte din Biroul de Presă al Consiliului Național al Elevilor, ocupând funcția de redactor. Dezvoltându-mi abilitățile de redactare în cadrul redacției POV21, dar și în alte proiecte, am decis să aplic ca redactor. Am aplicat în Biroul de Presă al Consiliului Național al Elevilor deoarece mi-am dorit să mă implic mult mai mult în cadrul mișcării de reprezentare a elevilor.

2. Cum vezi tu situația educației în România în acest moment?

În momentul actual trecem printr-o pandemie și printr-o criză politică, deoarece Guvernul României este interimar. În prezent am fi putut vorbi despre învățământul online, o alternativă a celui fizic, dar statul român nu s-a implicat în realizarea acestui deziderat.

În Legea Educației Naționale nr. 1/2011 este stipulat la articolul 70, alineatul 2, înființarea platformei școlare de e-learning și bibliotecii școlare virtuale. Ministerul Educației are în implementare două proiecte finanțate pe fonduri europene privind acest subiect. Perioada de implementare este 2020-2022, însă nu știm la ce ne putem aștepta. Dacă timp de 10 ani nu au conștientizat importanța digitalizării, acum de ce ar face acest lucru? În educație sunt foarte multe probleme. De exemplu, în momentul actual, guvernanții se tot laudă cu achizițiile și distribuirile testelor non-invazive din salivă, dar nu fac nimic. În timpul acestor două săptămâni de vacanță ar trebui să rezolve această problemă.

E dificil de spus, dar școala românească nu îți formează competențele necesare pentru viață, ci pune accentul pe învățarea mecanică. Doar prin educație se pot forma oameni care să diferențieze știrile false de cele reale. Doar prin educație putem avea o națiune informată și puternică. Așadar, ar trebui ca fiecare dintre noi să ne implicăm prin rezolvarea unei probleme din educație. De foarte multe ori ajungem să criticăm sistemul, dar uităm că noi, elevii, profesorii, suntem sistemul de educație. Trebuie să spunem stop abuzurilor din școli prin a nu mai privi, ci a acționa. Dacă ne dorim o școală performantă în România, trebuie să aducem schimbarea de la firul ierbii.

3. De-a lungul timpului, care au fost cele mai grele încercări cu care te-ai confruntat atunci când venea vorba de dorințele elevilor?

De-a lungul timpului, am conștientizat că sunt cazuri în care factorii decizionali de la nivel școlar, dar și profesorii, ajung să nu respecte actele normative din domeniul educațional. Chiar dacă aceștia cunosc legislația, în comunicarea cu elevii ajung să uite ceea ce se menționează în aceasta. În același timp, „Elevii cred că au doar drepturi, de aceea nu le pasă de școală!” sau „Elevii să învețe carte și după să-și ceară drepturile!” sunt sintagmele care își fac cel mai des apariția în școli, reprezentând o atitudine contraproductivă sistemului educațional românesc.

O altă problemă a școlii românești este prezența fenomenului de ascundere a problemelor reale din educație. Așadar, există și o lipsă acută a principiului transparenței.

4. Întrucât pandemia a afectat foarte mult sistemul educațional, ce vor cu adevărat elevii? Desfășurarea fizică sau online a orelor, ce li se pare mai eficient și de ce?

Pandemia a avut efecte destul de mari asupra mai multor sisteme, precum sistemul educațional. De la debutul acestui an școlar am ajuns să fim martori la creșterea accentuată a numărului de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 în rândul profesorilor și elevilor. O măsură benefică care a fost modificată a fost cea de închidere a școlilor în localitățile în care rata de incidență este peste 6 la mia de locuitori.

Ceea ce putem spune cu toții este că statul a fost incapabil. A pus în pericol sănătatea elevilor și cadrelor didactice, neasigurând unităților școlare teste non-invazive și testare periodică. Așadar, am ajuns în situația actuală: o vacanță forțată de două săptămâni. Toți actorii educaționali (elevi, părinți, profesori) sunt cuprinși de incertitudine în această perioadă, deoarece asistăm la o incoerență în declarațiile și în măsurile Guvernului României. Elevii consideră că „școlile se închid ultimele” este un principiu uitat de oficialii guvernamentali.

Personal, privesc cu îngrijorare această vacanță și urmările ei. Putem spune că istoria se repetă! De foarte multe ori, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, și Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, au declarat că este posibil ca elevii să nu se întoarcă fizic nici după 5 noiembrie. În cazul în care vom avea vacanță prelungită sau trecere bruscă în online, statul român va deveni singurul responsabil pentru decalajele, pierderile și incompetența de a menține școlile deschise.

Consiliul Național al Elevilor a realizat o consultare în rândul elevilor, personalului din învățământ și părinților, pentru a afla părerea acestora privind măsurile impuse de noul val pandemic. În urma centralizării răspunsurilor, structura își va fundamenta viitoarele demersuri pe baza opiniei acestora.

5. Ce idealuri ți-ai propus în cadrul Consiliului?

Din momentul aplicării mele în cadrul Biroului de Presă al Consiliului Național al Elevilor mi-am dorit să ajut structura în creșterea vizibilității în rândul elevilor. În acest sens, ajut atât la prezența în online a Consiliului Național al Elevilor, cât și prin modul în care transmit mai departe toate postările structurii. Ocupând funcția de redactor, pot realiza descrierile de pe social media, articolele, comunicatele de presă sau diferitele documente care trebuie redactate în numele consiliului. De asemenea, pot ajuta și oferi feedback consiliilor județene ale elevilor pentru a fi vizibili în rândul celor pe care îi reprezintă.

6. Cât de mult te-a afectat pe tine ca elev, dar și ca membru în Consiliu pandemia de COVID-19?

Înainte de a fi redactor în Biroul de Presă al Consiliului Național al Elevilor am ocupat funcția de vicepreședinte în Consiliul Școlar al Elevilor din Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași în anul școlar 2019-2020. După aceea, am făcut parte și din Biroul de Presă al Consiliului Județean al Elevilor Iași. Am început mișcarea de reprezentare în format fizic, neauzind de coronavirus, dar după câteva luni a trebuit să ne adaptăm cu toții la un nou mod de a reprezenta.

Din punctul meu de vedere, pandemia a afectat destul de mult mișcarea de reprezentare a elevilor de la nivelul colegiului meu. Fiind la început cu o prezență în mediul online, a fost dificil să comunicăm deschis cu toți elevii. Însă pot spune că ne-am adaptat situației epidemiologice. Am realizat o campanie de informare asupra drepturilor și obligațiilor elevilor intitulată #ȘtiuCeDrepturiDețin. În același timp, am dat startul unei provocări: #EleviiCitescAcasă. Știam că tinerii ajung de cele mai multe ori să nu mai citească și ne-am gândit că putem ajuta elevii cu câteva liste de lecturi. Am informat constant comunitatea școlară despre încheierea mediilor, examene naționale etc.

În același timp, Consiliul Național al Elevilor a realizat „Micul ghid de reprezentare online al elevului”, un ghid benefic elevilor reprezentanți pentru a-și continua activitatea. În pandemie am reușit să particip la mai multe evenimente online organizate la nivel județean, național și european. Așadar, am reușit să mă dezvolt mult mai mult ca elev reprezentant.

Uitându-mă cu drag la mandatul avut la nivel școlar, îmi aduc aminte de momentul în care vocea elevilor a fost ascultată. În 9 septembrie 2020, Consiliul Școlar al Elevilor din Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași a consultat elevii privind organizarea anului școlar 2020-2021. La acel moment s-a simțit nevoia unei consultări, deoarece elevii trebuiau să ia parte la decizii, iar propunerile lor să fie ascultate cu adevărat. Așadar, structura a observat că 81,9% din totalul respondenților (83 de răspunsuri) au declarat că și-ar dori reluarea cursurilor în format hibrid. Un procent mai mic, de 18,1%, declara atunci că și-ar dori reluarea cursurilor în sistem exclusiv onine. Victoria vine în urma deciziei instituției școlare de a începe cursurile în scenariul hibrid.

Revenind la situația epidemiologică și efectele acesteia, ca elev, pot spune că pandemia a avut un efect asupra fiecăruia. Asupra mea, dar și a tuturor și-a făcut prezența starea de incertitudine, necunoscând ceea ce poate urma. Rețelele de socializare au început să fie pline de știri privind contextul epidemiologic, iar cu apariția acestora și-au făcut prezența și informațiile false. Activitatea didactică online a fost destul de derutantă și epuizantă la început.

Prin urmare, aș dori să menționez că generația noastră nu poate fi numită „Generația de sacrificiu”, așa cum am mai fost numiți, ci generația rezilienței. Am reușit cu toții să acumulăm cunoștințele necesare pentru a ne adapta și pentru a trece peste obstacolele pandemiei.

7. În încheiere, poți oferi câteva sfaturi celor ce vor să activeze în cadrul unui Consiliu al Elevilor?

Probabil ai ajuns în momentul în care ai conștientizat apartenența la un sistem educațional ineficient, nejust și uneori chiar dăunător. Pe rețelele de socializare observi cum educația este un domeniu de dezinteres pentru politicieni. Ai decis să te ridici din bancă și să candidezi pentru o funcție în Consiliul Elevilor, fie că o faci în școala ta, la nivel județean sau poate la nivel național, deoarece vrei să fii vocea colegilor tăi! Ai luat o decizie importantă, deoarece implicarea te va maturiza și îți vei dezvolta abilități noi.

Tot ce trebuie să știi e că nu trebuie să fii olimpic, popular sau să fii pe placul profesorilor tăi pentru a candida. Trebuie doar să nu privești pasiv problemele prin care trec colegii tăi, ci să te implici! Pentru a candida în Consiliul Elevilor nu trebuie să fii afiliat unei entități cu caracter politic sau unui partid politic și nu trebuie să fii în an terminal.

În timpul mandatului meu de vicepreședinte la nivel școlar, în 2019, în cadrul Sesiunii Județene de Formare a Elevilor Reprezentanți din Iași, un fost reprezentant al elevilor, Vlad Roibu, ne-a transmis următoarele: „Dacă vrei, poți! Dacă poți, știi! Dacă știi, este imposibil să nu vrei! Totul ține de VOINȚĂ!”.

Îți recomand să te consulți cu colegii tăi pentru a observa problemele din educație și pentru a veni cu soluții la acestea. Informează-te despre istoria Consiliului Elevilor și citește actele normative din educație (Legea Educației Naționale nr. 1/2011, Statutul Elevului, aprobat prin ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 4742/10.08.2016, Regulamentul-cadru de organizare și funcționare al unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin ordinul ministerul educației nr. 5447/31.08.2020 etc.) Pentru a veni în sprijinul tău, Consiliul Național al Elevilor a redactat un ghid numit „Prima candidatură în Consiliul Elevilor”. Acesta explică procesul prin care trebuie să treci pentru a intra în mișcarea de reprezentare.

Îți urez mult succes și determinare și sper să te văd alături de cei care luptă zilnic pentru respectarea intereselor și drepturilor elevilor.

Tudoran Ana Maria
Tudoran Ana Maria
Bună! Dacă ai ajuns aici, înseamnă că apreciezi munca depusă de mine și vrei să mă cunoști așa că-ți mulțumesc. Sunt o fire ambițioasă, lupt să-mi îndeplinesc dorințele, prietenoasă și plină de energie. Am făcut dansuri timp de câțiva ani, iar noua mea ocupație este scrisul, dar și cititul și călătoria. De asemenea, pot spune că am găsit oameni foarte tari prin intermediul redacției POV21 și vă îndemn și pe voi să vă alăturați acesteia, dacă aveți aceeași poftă de a scrie ca și mine.

Similar Articles

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare