Cele patruzeci de legi ale iubirii – Am auzit de multe ori, spus sec și aproape de fiecare dată mai mult cu gura decât cu inima, că iubirea schimbă vieți, iubirea de orice fel schimbă vieți de orice fel. Poate am spus-o și eu, la fel de sec și de fără suflet, dar adânc în mine știu că e de fapt un mare adevăr și că deși atunci când spun asta mă gândesc numai la viața mea și știu că fiecare se gândește la viața lui când o spune, aceeași iubire care mă schimbă pe mine sau pe tine, schimbă și alte vieți în jur. Iubirea e un lanț de alte sentimente care îi leagă pe oameni, nu e doar fiorul simțit de unul sau de altul, și cel mai important, iubirea leagă oamenii peste mări și țări, peste ani și veacuri, peste lume și timp.
„Cele patruzeci de legi ale iubirii” este un roman actual de ficțiune, scris de autoarea de origine turcă, Elif Shafak , cunoscută și pentru lansarea titlurilor precum „Bastarda Istanbulului” sau „Cele trei fiice ale Evei”.
Romanul însumează peste 400 de pagini și a fost lansat la Editura Polirom în cadrul colecției Top10+. Cartea a fost publicată pentru prima dată în 2009 și a fost nominalizată doi ani mai târziu pentru premiul Internațional „Dublin Liberty”.
Deși titlul poate induce în eroare, „Cele patruzeci de legi ale iubirii”– nu este un roman de dragoste, ci mai degrabă o carte parcă desprinsă din „1001 de nopți”, care ne poartă în secolul XIII pe teritoriul Turciei de astăzi, într-o lume pe cât de zbuciumată de conflicte religioase, pe atât de bogată în misticism și simboluri.
Legile iubirii din titlul cărții lui Elif Shafak nu se referă – așa cum am putea presupune la prima vedere – la iubirea romantică dintre un bărbat și o femeie, ci au o accepțiune mult mai largă, spirituală, cuprinzând iubirea în întreaga ei complexitate și în toate formele ei.
Elif Shafak a scris, după mine, cea mai frumoasă carte de iubire din ultima vreme, am respirat-o, nu am citit-o, deși nu știam NIMIC despre ea când mi-am cumpărat-o. S-a lipit de mine miraculos cumva și nu am putut să-i mai dau drumul, până nu m-am clarificat cu drumurile protagoniștlor.
„Cele patruzeci de legi ale iubirii” este genul de carte pe care îți vine să o citești cu lantrena sub pătură ca să nu te ia nimeni din lumea ta… și a cărții.
Povestea e formată de fapt din două povești, cartea desfășurându-se pe două planuri, unul în prezent, începând cu anul 2008, și unul în 1242, secolul XIII. Deși structura este de tipul roman în roman, nu vă va lua foarte mult timp să descoperiți o legătură între personaje, dincolo de timpul și spațiul fizic în care se desfășoară acțiunea fiecăruia.
Una dintre povești se petrece în zilele noastre și ne-o aduce în prim plan pe Ella, o femeie aparent fericită, cu o familie frumoasă și cu nimic altceva de spus pe fața pâmântului și a doua poveste este cea a legăturii dintre dervișul sufit Shams din Tabriz și marele poet persan Rumi.
Cele două povești se întâlnesc într-un mod fericit în carte exact în momentul în care viața Ellei pare că se termină deja înainte de a fi început. Ella primește manuscrisul unui total necunoscut, Aziz Zahara, care doreșțe să publice o carte, exact despre relația extraordinară dintre Shams și Rumi. Ella trebuie să citească acest manuscris și să-i facă o recenzie pro sau contra publicării lui, de către editura la care lucrează.
Pe măsură ce citește cartea și învață despre derviși și legile iubirii inserate de Shams în povestea vieții sale, Ella descoperă cât de nefericită este și cât de puține știe despre iubire, despre pasiune, despre destin și, nu în ultimul rând, despre viața ei. Legile lui Shams o trezesc dintr-un somn în care s-a complăcut o viață întreagă și, mai mult decât atât, îi arată că viața pe care o trăiește nu este viața sa, ci viața unei femei care niciodată nu a crezut că există o voce a iubirii, o voce pe care oricât a-i ignora-o la un moment dat, ea va ieși în calea ta și te va schimba pentru totdeauna.
Mi-a plăcut mult începutul acestei cărți și, fără să fi știut exact ce vor să spună cuvintele care m-au fermecat, am simțit că această carte va curge bine prin venele mele:
„Binişor, ţii între degete o piatră şi o arunci în apa curgătoare. Efectul s-ar putea să nu fie uşor de desluşit. O mică încreţitură unde piatra străpunge luciul apei şi apoi un clipocit înăbuşit de vuietul râului din jur. Aruncă o piatră în lac. Efectul nu va fi doar mai vizibil, dar va fi de asemenea mult mai durabil. Piatra va tulbura apele liniştite. În locul în care va atinge apa se va forma un cerc, şi într-o clipită, cercul acela va da naştere altuia şi altuia. Curând undele stârnite de căderea pietrei se vor întinde până se vor face simţite pe întreaga oglindă a apei. Abia când vor ajunge la maluri cercurile se vor opri şi se vor stinge. Dacă o piatră cade într-un râu, râul o va lua ca pe o tulburare oarecare în curgerea sa deja năvalnică. Nimic neobişnuit. Nimic de neînvins. Dacă o piatră cade însă într-un lac, lacul nu va mai fi niciodată acelaşi”.
Și așa fost, după cum vă spuneam. Atmosfera creată de autoare nu are cum să nu miște profund, iar finalul cărții este unul care pe mulți i-a făcut să plângă. Poate titlul vă sună siropos, poate că este, dar dincolo de titlu, în carte chiar se regăsesc patruzeci de legi, 40 de idei care descriu iubirea în deplinătatea formelor ei.
De ce merită să cumperi cartea?
Cartea merită achiziționată deoarece prezintă o veritabilă poveste de iubire. Este inspirată din fapte reale, iar personalitatea personajelor și firul narațiunii sunt verosimile, ușor de intuit drept reale și cutremurătoare. Felul în care autoarea reușeste să transpună în cuvinte nefericirea femeilor casnice, dar și modul în care o singură femeie are puterea de a schimba totul în jurul său, demonstrează imporanța iubirii în orice situație, indiferent de nivelul social și de cultura. Cartea este o elogie dedicată iubirii care tratează diferențele notabile dintre religie și spiritualitate, dar care pune accent pe atracția naturală, inevitabilă.
Mai jos mi-am permis să transcriu câteva legi și pentru voi, au fost prea frumoase să le țin numai pentru mine, iar cartea, of Doamne, cartea o recomand așa cum nu știu dacă am mai recomandat o carte vreodată.
〉 „Orice ți s-ar întampla în viață, oricât de îngrijorătoare ar putea părea lucrurile, nu păși pe tărâmul deznădejdii. Chiar și atunci când toate ușile rămân închise, Dumnezeu va deschide o nouă cale doar pentru tine. Fii recunoscător! E lesne să fii recunoscător când totul merge bine. Un sufit e recunoscător nu numai pentru ce i s-a dat, ci și pentru ce n-a primit.”
〉 „Soare-răsare, soare-apune, miazăzi ori miazănoapte, nu are nicio însemnătate. Oriincotro te-ai îndrepta, îngrijește-te doar să prefaci fiecare călătorie într-una lăuntrică. Dacă vei călători înlăuntrul tău, vei putea colinda întreaga lume, cât e de întinsă si dincolo de ea.”
〉 „Căutarea Iubirii te schimbă. Nu e niciun căutator printre cei ce pornesc în căutarea Iubirii care să nu se coacă la minte pe drum. În clipa în care pornești în căutarea Iubirii, începi să te schimbi pe dinăuntru și pe dinafară.”
〉 „Dacă vrei să schimbi modul în care se poartă ceilalti cu tine, ar trebui să schimbi întai modul în care te porți tu cu tine. Până când nu înveți să te iubești, pe deplin și cu-adevărat, nu ai cum să fii iubit. Odată ce izbutești lucrul acesta, fii însă recunoscator pentru orice ghimpe pe care ceilalți ți l-au aruncat în cale. E un semn că vei fi curând potopit de o ploaie de trandafiri.”
〉 „Când toți cei din lumea asta se zbat să ajungă undeva și să devină cineva, doar ca să lase totul de izbeliște după moarte, țintește la treapta din urmă a nimicniciei. Trăiește viața asta la fel de ușor și de gol ca numarul zero. Nu suntem cu nimic deosebiți de un urcior. Nu înfloriturile din afară, ci goliciunea dinlăuntru ne ține în picioare. În același fel, nu ceea ce năzuim să împlinim, ci înțelegerea nimicniciei ne face să mergem mai departe.”
〉 „Nu e niciodată prea târziu să te întrebi: “Sunt pregătit să schimb viața pe care o trăiesc? Sunt pregătit să mă schimb pe dinăuntru? Dacă fie și o singură zi din viața ta e aidoma celei dinainte, este fără îndoială păcat. În fiecare clipă și cu fiecare noua suflare, trebuie să te simți reînnoit iar și iar. Exista o singură cale de-a renaște la o viață nouă: să mori înainte de moarte.”
〉 „O viață fără iubire e lipsită de însemnatate. Nu te întreba ce fel de iubire ar trebui să cauți, spirituală ori materială, divină ori pământească, răsăriteană sau apuseană… Împărțirile duc doar la alte împărțiri. Iubirea nu poate fi nici numită, nici lămurită. E ceea ce e, pur și simplu.”
