Mai întâi de toate, sincere condoleanțe familiei profund îndurerate… Chiar este o tragedie ce s-a întâmplat, fiindcă la 20 de ani abia începi să descoperi ce îți poate oferi lumea din jurul tău. Din păcate, mulți alți tineri sfârșesc prin a-și lua singuri viața. Cu toate acestea, nimeni nu e îndreptățit să le judece alegerea sau să îi blesteme, fiecare e stăpân pe propriul său corp și nimeni altcineva nu poate decide cum să trăiești. Aceia sunt cei care trebuie judecați, după o normă sau alta. Dar, totuși, voi încerca să zic de ce sinuciderea nu este soluția inimii frânte.
Laura A. era o tânără cu toată viața înainte, de 20 de ani. De loc, din Slatina, județul Suceava, mutându-se la Iași, într-un apartament închiriat. Dar cea mai grea parte din poveste este faptul că nu lăsase un bilet de adio. Adică… poate părea straniu că nu a vrut să aflăm de ce sinuciderea a fost soluția, fiincă omul are încă instinctul de autoconservare. Sigur, acest aspect îngreunează ancheta, dar nu asta contează acum. În lipsa unor ultime cuvinte… aș putea interpreta faptul că a fost o autocenzură, că, la momentul acela al vieții, nimic nu mai conta de fapt. Existența noastră modestă nu va conta niciodată în fața eternității, iar, ca indivizi sociali, aș zice eu, prin epuizarea scopurilor – constructe sociale – nu mai putem fi fericiți, nu ne mai putem regăsi.
Dar haideți să ne întrebăm: de ce sinuciderea nu este soluția inimii frânte?
Sigur, autotanasia e văzută ca o moarte nobilă de unii gânditori, tocmai pentru că treci peste autoconservare – când ești în stare să îți treci un ac prin piele, fără a ezita. Și este nevoie de foarte mult curaj, pentru a recurge la astfel de fapte extreme… Totuși, principala ipoteză luată în calcul este o ceartă cu fostul partener. Respect această decizie, dar, după mine, nu ai de ce să îți iei viața în astfel de situații. Căci marea parte, la nivel global, din cei care au determinat partenerii să se sinucidă, nu vor fi afectați pe o perioadă îndelungată sau nu te vor urma în eternitate. De aceea pici rău, deoarece, în loc să încerci să te descoperi și să te redescoperi ca individ, nu te mai poți bucura de tine și doar de persoana ta minunată, eclipsată de gânduri și emoții efemere…
Nici o moarte nu trebuie judecată! Dacă îți place să arunci cu noroi, neîncercând să înțelegi motivul din spate sau familia îndurerată, nu poți spune că ești întreg la minte!
Haideți să gândim la rece, dacă vă moare cineva drag v-ar plăcea să vedeți cum e bombardat internetul de injurii la adresa acelei persoane? La cum faceți, eu aș zice că da… Eu zic să nu ne grăbim să judecăm pe absolut nimeni pentru alegerile sale, oricât dezgust ne-ar provoca sau oricât ne-ar irita. Da, aceste reacții există din cauza diferitelor medii sociale în care a crescut fiecare, dar nu înseamnă că este greșit ceea ce noi nu suntem în stare să înțelegem. Cu toate acestea, am încercat să zic de ce sinuciderea, pe de-o parte, nu este neapărat o soluție, că îți duci problema în mormânt, fără o liniște sufletească, dar, pe de altă parte, este și o cale de eliberare, pe care nimeni nu poate să o conteste!
