Ce mai citesc? – Recomandări de poezie contemporană

Deși cărțile au fost prima mea pasiune, privind retrospectiv, sunt destul de sigură că tangențele mele cu cele de poezie nu ar fi continuat dacă mă limitam la poeții clasici, nelipsiți din programa școlară. Despre poezia contemporană nu știam prea multe și, printr-un nu tocmai fericit eveniment, anume pandemia, care m-a baricadat în casă și mi-a burdușit biblioteca cu tot felul de cărți, am descoperit mai mulți autori și, de asemenea, și un alt fel de poezie – reală, crudă, care nu se rezumă la estetic & care nu-și cenzurează esența, pentru a se conforma așa-ziselor norme literare.


„Industria liniștirii adulților”, de Anastasia Gavrilovici (Casa de Editură Max Blecher, 2019)

poezie

Volumul de debut al Anastasiei Gavrilovici a ajuns la mine la recomandarea booktuberiței mele preferate, și, de altfel, singura pe care o urmăresc, Ruxandra Gîdei – pe care o puteți asculta vorbind despre cărți & facultatea de litere pe canalul ei de YouTube, 4fără15.

Am devoratIndustria liniștirii adulților” din copertă în copertă de cum am primit-o, dar chiar și după ce am ajuns la final, nu am putut-o lăsa din mâna; nu este cartea pe care o poți așeza înapoi în bibliotecă și trece la următoarea. Te captivează, te face să revii asupra anumitor pasaje, să le recitești, să le simți din nou, să le analizezi și să le găsești de fiecare dată un cu totul alt sens, un alt substrat pe care nu l-ai observat anterior. Anastasia încapsulează cu naturalețe în poemele sale o sensibilitate deosebită, contopită cu o sinceritate brutală prin jocurile de cuvinte și metaforele excentrice.

„[…] Cândva știam să spun cuvinte salvatoare, să asamblez
după instrucțiuni androizi veseli, să croșetez plase de siguranță pentru acrobați,
spitale de nebuni și multinaționale. Prezența mea era dorită, simțită,
treceam prin fața senzorilor, iar ei mă recunoșteau, dându-mi apă, săpun
și lumină.
Acum nu-mi mai cere nimeni nimic. Răspund doar la mailuri și comenzi
simple
vă rugăm să ridicați cardul vă rugăm să ridicați banii vă rugăm să ridicați
chitanța.
Dar nu e depresie, nici măcar un pic, nici măcar din greșeală, deși am
o inimă de camembert și, înfipt în ea, stegulețul unei capitale habsburgice
în care nu mai vreau să mă întorc niciodată. E doar tristețe,
doar un simplu fenomen demografic ce va dispărea odată cu noi.
Pâcla aceea
groasă pe care copiii o pictează în jurul munților la ora de desen și
fără de care peisajul ar fi incomplet. Așa că fii liniștit, nu te întreba ce
limbă vorbesc oamenii în visele maimuțelor, mai aprinde-ți o țigară,
vino acasă la orice oră. Sunt aici și te aștept, fiindcă nu e
depresie, e doar tristețe.”

– fragment selectat din poemul „e doar tristețe”

Vezi prețul la Cartepedia!
Vezi prețul la eMag!
Vezi prețul la Cărturești!


„Vino cu mine știu exact unde mergem”, de Dan Sociu (Editura Polirom, 2015)

poezie

Pe Dan Sociu obișnuiam, nu știu exact de ce, să-l asociez cu Dan Coman. Poate datorită numelui, sau chiar a micilor similarități pe care le-am simțit în textele celor doi. Cert este că, după ce am ajuns cam pe undeva la mijlocul antologiei, m-am prins care-i faza; pe Sociu nu-l poți confunda. Are ceva distinctiv; o directețe și o luciditate aparte – elementele de care te lovești încă de la primul poem.

Cei cincisprezece ani de poezie cuprinși în antologia „Vino cu mine știu exact unde mergem” sunt marcați de o evoluție continuă – nu doar a actului poetic, ci al vieții și viziunii lui Sociu despre aceasta. Trece de la mizerabilismul și pragmatismul tinereții, la o voce mult mai matură, critică și analitică, astfel încheind volumul într-o cu totul altă notă decât cea inițială. Este absolut fascinant să poți urmări viața cuiva prin poezie și felul în care atitudinea & percepțiile sale se reinventează odată la câteva zeci de pagini și să observi, ca sub un fel de microscop literar, cea mai crudă și vulnerabilă parte a unui om – mintea sa.

„m-a întrebat de ce nu mă bucur mai mult.
i-am spus că, oricît de bine aș fi
știu că undeva mă așteaptă patul de spital, drenele.
imaginează-ți că după seara asta frumoasă
după ce vedem un film, mîncăm gogoși cu ciocolată
ne plimbăm prin parc – cineva ne așteaptă
undeva pe drum, cu o rangă de fier, să ne calce
în picioare. imaginează-ți că știi asta chiar și cînd o uiți.
metafora mea era însă alta, dar n-am vrut s-o sperii chiar așa:
crocodilii , după ce-și trag prada în apă, o ascund în cîte o
grotă de sub mal, o lasă acolo, sfîrtecată, dar vie
și se întorc după ea cînd le e foame.
imaginează-ți că ești în grotă și aștepți crocodilul.”

– fragment selectat din poemul „Apă de vis. Studiu de caz”

Vezi prețul la eMag!
Vezi prețul la Cartepedia!
Vezi prețul la Cărturești!
Vezi prețul la Libris!


„înainte ca ochiul să-și fi terminat privirea”, de Nora Iuga (Editura Cartier, 2019)

Dacă aș sintetiza poezia Norei Iuga printr-un singur cuvânt, nu aș sta pe gânduri. Acela ar fi, fără îndoială, ageless. Dacă nu aș fi știut deja care este vârsta acesteia, nu aș fi ghicit niciodată că se afla la doar câteva luni distanță de a împlini 90 de ani.

Diversitatea poemelor pe care această carte le cuprinde este dată nu doar de stilul Norei, dar este și marcată de evoluția artistică a acesteia, de-a lungul timpului – întrucât „înainte ca ochiul să-și fi terminat privirea” nu este un volum clasic de poeme, ci o selecție realizată de Rita Chirian. Așadar, un fel de antologie.

Cum spuneam, Nora Iuga se distinge prin poezia sa tânără, caracterizată, aș spune, prin obscuritate, spiritualitate și adesea, de simplitate complexă, care modelează realitatea și, după cum spune și autoarea ediției pe coperta a patra, „se coagulează o râvnă pentru enormități și teribilități… De aceea, discursul se desface pe o spirală desfășurată în toată planurile temporale și senzoriale, în fotograme care suprapun cadre cu totul opozabile.”

„Dimineața cerul n-are nicio culoare,
merg la serviciu, s-au întors păsările
călătoare, amintirile sunt tot mai mici,
parcă timpul mă ia și mă duce de mână
pe scara asta care coboară din săptămână
în săptămână. Mi-ai spus să nu mă învăț
fără tine. Ce ambițioase iluzii, ce neajunse
credințe, când fiecare vorbă adusă pe buze
alunecă într-un osuar de dorințe.
De fapt fiecare iubire moare la fel îmbătrâ-
nind înainte de vreme, poate de aceea
atâta grabă și atâta risipă în aceste poeme
și poate de aceea coșmarul acelei priviri
tălmăcite greșit ca obsesia unui mort
îngropat fără să fi murit.”

– poemul „El”, selectat din volumul „Scrisori neexpediate” (1978)

Vezi prețul la eMag!
Vezi prețul la Cărturești!
Vezi prețul la Libris!


Și dacă poezia nu e pentru tine, aici avem 5 recomandări de romane cu care să te delectezi în vacanță!

Similar Articles

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare