Dacă nu ați auzit până acum, duminica viitoare, 8 martie mai exact, va avea loc evenimentul „Laolaltă pentru Robert”. Acest eveniment caritabil are drept scop acordarea unei a doua șanse lui Robert.
El este un băiețel de 12 ani, care suferă de tetrapareză spastică, și care are nevoie de ajutorul nostru. Deși a trecut deja prin două operații la Târgu Mureș, acestea nu au arătat niciun rezultat. Noua șansă a lui Robert se află în Statele Unite, unde mama sa a aplicat pentru două operații SDR.
Însă aceste două operații nu pot fi realizate dacă noi nu suntem alături de Robert. Tratamentul lui costă 50 de mii de euro, sumă care poate fi strânsă doar cu ajutorul nostru. Mergând pe principiul că „dar din dar se face rai”, hai să-l facem pe Robert să descopere raiul care îl înconjoară.
Pe scena evenimentului organizat de Asociația POV21, alături de Iosif Ciunterei și grupul „Fapte bune pe Valea Someșului și a Sălăuței” vor urca îndrăgiți cântăreți de muzică populară. Printre cântăreții care vor fi alături de Robert, se află Cristian Pomohaci, Maria Butilă, Alina Ceuca, Olimpia Feneș, dar și mulți alții.
Colega noastră, Gina Bontaș, alături de Iosif, și-a petrecut o după-amiază în compania micuțului curajos Robert. Ambii au învățat de la Robert că trebuie să ne bucurăm de ceea ce avem, timp în care trebuie să muncim dacă ne dorim să avem ceva mai mult. Ei au mai aflat și că lui Robert îi place să învețe. Învățătoarea lui Robert vine la el acasă pentru a-i preda.
Acesta îi are alături pe cei cinci frați și părinții, astfel că boala pare mai ușor de învins. Acum, el ne are și pe noi alături și știe că îi va fi și mai ușor să ajungă la viitorul strălucit care îl așteaptă.